Lumina de la Ierusalim a ajuns la Oradea

pasti 2012 oradea manastirea sfintei cruci

Mii de credincioşi au celebrat Învierea Mântuitorului la Mănăstirea Sfintei Cruci. Chiar dacă toţi au venit să ia lumină de la preoţii mănăstirii, probabil că prea puţini ştiau că vor lua parte la o premieră. Pentru prima dată în istoria sa de douăzeci de ani, mănăstirea din Oradea urma să primească Lumina direct de la Ierusalim.

Slujba de Înviere a debutat, însă, fără ca Lumina de la sfântul mormânt să ajungă în Oradea. Preoţii au anunţat prin staţia de difuzare a mănăstirii că Lumina va întârzia o jumătate de oră. Credincioşii au fost asiguraţi, totuşi, că „prin sprijinul lui Liviu Popa – şeful Poliţiei Române”, Lumina Sfântă va ajunge şi la credincioşii prezenţi la mănăstire. Continue reading Lumina de la Ierusalim a ajuns la Oradea