Curs, deoarece venim de undeva şi mergem spre altceva. Chiar dacă n-o ştim. Chiar dacă n-o facem drept, ci pe alocuri hidos de strâmb.
Recurs, pentru îndoielile, regretele, remuşcările, amintirile chiar, uneori chiar frica zilei de mâine, ce ne însoţeşte cursul ca o umbră. O umbră ce stă cu faţa la slăbiciunea fiinţei tale şi cu spatele la calea ce se aşterne înainte.
O cale lină. Ori prăpăstioasă. Sau una afânată, dar plină de hârtoape. O cale, însă, mai uşor de străbătut dacă-ţi convingi umbra recurentă a îndoielilor să te însoţească de alături..