După ce a împins clubul spre faliment, retrăgând finanţarea echipei, Primăria Oradea are obligaţia morală ca, împreună cu Consiliul Judeţean Bihor, să repună pe picioare fotbalul orădean de performanţă.
Odată regină a sportului bihorean, FC Bihor a ajuns acum doar o amintire. S-a uitat că acest club nu este sinonim cu generaţii de politicienii, impresari şi „oameni de fotbal”, care nu doar că au păstorit devalizarea clubului, bătându-şi joc de o tradiţie ce curge din anul 1902! Dimpotrivă, FC Bihor este sinonim cu istoria sa, cu cele două titluri din România şi Ungaria, cu jucătorii care au stârnit pasiuni, aici. Microbiştii îşi aduc aminte cu plăcere de Kun II, dar şi de trio-ul Georgescu-Grosu-Ovi Lazăr, cel care într-un singur an reuşea 108 goluri, de Popovits, Gergely şi mulţi alţi jucători ce au călcat cu folos iarba pe arena orădeană, colegând mii şi mii de aplauze. FC Bihor înseamnă şi sutele de tribune umplute până la refuz, care au urcat în extaz, ultima dată alături de „vrăjile” lui Bogdan Vrăjitoarea din celebrul baraj, ori s-au înecat în lacrimi în tandem cu performanţele sau contra-performanţele echipei. Nu în ultimul rând, FC Bihor înseamnă şi acest Centru de copii şi juniori care continuă să furnizeze jucători ce au făcut performanţă la nivel naţional, dacă nu internaţional. Un Centru de copii şi junori datorită căruia clubul încă mai există, prin banii veniţi de departe, de la Roma sau din Qatar, urmare a transferurilor reuşite de către jucători formaţi la FC Bihor. Semn că tradiţia contează. Şi nu poate fi ignorată, oricât ar încerca cei veniţi vremelnic la conducerea oraşului sau a judeţului.
Unde sunt tartorii?
În aprilie 2015, mă întorcam cutremurat de la un 0-3 cu FC Caransebeş, jucat într-un decor dezolant. M-a frapat tabela electronică nouă, dar defectă (!) – un panou mare şi negru, ca într-o premoniţie morbidă. Câteva sute bune de spectatori. În schimb, niciun politician în tribună. În tribuna oficială bătea vântul. Nici măcar vreun mare ştab sau vreo celebritate locală, venită s-o vadă lumea.
Şi totuşi, fotbalul este un fenomen social. În Oradea, peste tot se joacă fotbal. Terenurile de fotbal sunt mereu insuficiente, deşi municipalitatea a tot montat panouri de baschet prin oraş, de câţiva ani încoace. Terenurile sintetice de dimensiuni reduse se umplu seară de seară cu amatori, ce poate au avut cândva ambiţia de a ajunge fotbalişti. Amatori care se gândesc că, poate, cândva, fiii lor vor ajunge fotbalişti adevăraţi, în timp ce savurează o bere, uitându-se la meciul de Liga Campionilor după ce a bătut mingea pe „sintetic”, alături de prieteni.
În obtuzitatea lor, autorităţile locale şi judeţene le-au refuzat orădenilor dreptul de a se mândri cu bogata istorie fotbalistică a oraşului. Le refuză orădenilor dreptul ca fiii lor să practice fotbalul într-un cadru organizat, la un club de reală tradiţie şi cu un viitor cert. Pentru că dacă FC Bihor va dispărea, este greu de anticipat ce se va întâmpla cu Centrul de copii şi juniori al acestui club, o dată văduvit de existenţa unei echipe mari, către care copiii să tânjească. Cine are tupeul să ia acestor oameni dreptul la speranţă, în propriul lor oraş? Un oraş al cărui primar se mândreşte, de câţiva ani încoace, cn un real avânt economic, prin îmbunătăţirea reală a infrastructurii publice. Şi totuşi, la fotbal, Primăria dădea vina pe Consiliul Judeţean pentru managementul defectuos al FC Bihor. La rândul său, CJ Bihor punea vina pe primarul Bolojan că s-a retras, invocând motive ce pot fi combătute cu succes, în definitiv, de către cineva ce nu a venit cu pluta în Oradea…
În acelaşi timp, Primăria susţine, totuşi, sportul de performanţă. Cu „steroizi” aduşi de prin alte părţi, în timp ce tinerii fotbaliştilor orădeni li se retează cariera fotbalistică în propriul lor oraş.
Maiourile mercenarilor
Câteva cifre: Pentru 2014, CSM Oradea a avut un buget anual de 10,2 milioane de lei noi, din care 7,1 milioane au reprezentat subvenţii de la bugetul local. Restul reprezintă sponsorizări de la Gavella – Drumuri Orăşeneşti SA, firme controlate de Gheorghe Vajai, ce derulează contracte de lucrări publice cu Primăria Oradea (drumuri şi apă-canal). Alt sponor important este RCS – RDS, compania de la care Primăria cumpără serviciile de telefonie şi cu care Primăria are mai nou un parteneriat pentru furnizare de curent electric! Aceasta, în timp ce administraţia Bolojan nu a reuşit nicicum să aducă sponsori la FC Bihor, după ce primarul s-a supărat pe fotbaliştii trădători, la începutul primului său mandat.
Din cele şase secţii ale CSM, baschetul este de departe cea mai scumpă. 2,4 milioane de lei noi (adică circa 550.000 de euro) a băgat doar Primăria în echipa de baschet, anul trecut. Iar în polo 1,8 milioane de lei noi. Dacă la polo suntem campioni multipli, ascensiunea baschetului orădean s-a oprit anul acesta, după un sezon chinuit. Aşadar, bani irosiţi pe lipsa de performanţă a unor mercenari care la anul nici nu vor mai fi aici. Nu putem vorbi despre amorsarea investiţiilor municipale sau despre investiţii în tineri baschetbalişti orădeni cu talent. Din păcate, orădenii nu au acces în echipă, din cauza unei arii de selecţii restrânse pentru baschet în Oradea. Centrul de copii de la CSM baschet este ani lumină în spatele celui de la fotbal.
Prin urmare, spre deosebire de FC Bihor, care a demonstrat deja că are resurse umane valoroase, nu există şanse ca în următorii ani, CSM Oradea – Baschet să obţină venituri de pe urma transferurilor unor jucători formaţi în club. Unde mai pui că România şi baschetbaliştii români nici nu există pe harta baschetului internaţional, un sport oricum cu mult mai puţine resurse decât fotbalul. Apoi, se cunoaşte faptul că în baschet contractele cu mercenarii străini se fac pe un singur an (!), astfel că după ce ai băgat zeci de mii de euro într-un singur jucător venetic, iar acesta îşi creşte cota pe seama clubului, baschetbalistul respectiv poate pleaca gratuit la finele sezonului, ademenit de alte cluburi mai generoase. Investiţiile municipale de milioane de euro în baschet, din ultimii ani, s-au soldat cu un singur „titlu” de vicecampioni şi cu bani alocaţi care nu se vor întoarce niciodată în club sub alte forme, din vânzări de jucători sau din drepturi televizive consistente. Pentru că baschetul nu se compară cu fotbalul în România, aşa cum este el, oricât s-ar încăpăţâna primarul Bolojan să susţină altceva!
Soluţii există! Există şi voinţă?
Uite aşa, cu ochelarii de cal puşi pe nas şi lăsând corul hulitorilor să se exprime cu păcat, am ajuns să credem că FC Bihor este o gaură neagră a judeţului. Şi, prin urmare, merită să moară. Nu, domnilor! Nu, stimate, primar! FC Bihor nu este un copac pe care să-l tai, cu promisiunea că o să-l replantezi altundeva, cândva…
Ceea ce a ajuns azi FC Bihor este rezultatul direct al „politicilor publice” duse de administraţia locală şi judeţeană, ce a dirijat spre echipă preşedinţi incompetenţi şi chiar hoţi. Mai mult, aţi tolerat antrenori, impresari şi societăţi partenere, care urmăreau cu prioritate interese străine clubului şi fotbalului bihorean!
Azi acoperit cu noroi, FC Bihor ar putea fi o adevărată „cloşcă cu puii de aur” redescoperită, dacă Primăria, o dată ce s-a ars anul acesta cu baschetul cel intens sprijinit, ar avea revelaţia că, totuşi, Oradea şi România au tradiţie în fotbal, nu în baschet. Mă întreb: Dacă primarul este un manager atât de bun pentru Oradea, de ce nu îşi asumă managementul integral şi la FC Bihor? Dacă CSM Oradea este un club atât de bine manageriat de către Florin Birta, de ce nu îşi extinde aria şi asupra fotbalului, care iată, produce, totuşi, valori în Bihor!
Dacă Primăria a reuşit să aducă sponsori pentru CSM, pentru că a existat voinţă politică, sunt convins că aceştia pot fi convinşi să finanţeze şi un club de fotbal manageriat curat. Nu poate să îmi explice nimeni că Oradea este incompatibilă cu fotbalul.
Dacă administraţia Bolojan este atât de capabilă pe cât se pretinde şi este în stare să ducă proiecte majore la bun sfârşit în acest oraş, atunci această administraţie are şi obligaţia morală de a-şi asuma un management propriu care să dea rezultate la FC Bihor. Cu un Consiliul Judeţean alături, care să nu fie implicat în poziţii executive şi cu sponsori ce nici nu trebuie să fie extrem de generoşi, acest club poate fi readus pe linia de plutire. Însă cu jucători care să fie ai clubului, nu ai impresarilor sau ai unor parteneri de tip Liberty. Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite, în condiţiile unui fotbal românesc într-o reală criză, cu o penurie tot mai mare de echipe solide, FC Bihor ar putea promova pe prima scenă într-un orizont de aşteptare rezonabil. O dată ajuns pe prima scenă şi cu o altă imagine, clubul va putea atrage şi alte resurse financiare – drepturi televizive consistente şi sponsori. La acestea se adaugă valorificarea jucătorilor de la Centrul de copii şi juniori, ce pot creşte, pot fi promovaţi la prima echipă şi pot aduce ulterior sume importante clubului.
După atâtea ce şi-au dat atâtea autogoluri care s-au contabilizat pe tabela de marcaj a oraşului, autorităţile locale au obligaţia de a marca şi spre bucuria orădenilor:
Domnilor Bolojan şi Florin Birta, ce spuneţi, după ce aţi aruncat la coş, ştiţi şuta şi la poartă? Sunt convins că aţi jucat fotbal, măcar în copilărie. 😉
UPDATE, în loc de Post Scriptum:
Între timp, FC Bihor a dispărut cu totul, iar CSM Oradea şi-a asumat sarcina de a pune pe picioare o secţie de fotbal. Ani de zile de-acum înainte, la Oradea se va vedea doar fotbal mic. Să sperăm, însă, că peste 4-5 ani, Oradea va fi din nou un punct luminos pe harta fotbalului românesc.
Imagini de la promovarea FC Bihor, întâmplată în 2011 şi refuzată bihorenilor în mod pervers de cuplul Mircea Sandu-Viorel Duru. Fiesta ad-hoc în fața Primăriei Oradea:
