Întrebarea este exercițiul ce aprinde licărul inteligenței umane. Nu putem progresa fără să ne punem întrebări. Vom găsi răspunsuri la problemele ce ne preocupă doar adresându-ne întrebările care contează. Acțiunea se cere precedată de gândire, iar gândirea nu se poate manifesta în absența dubitativului.
Nici filosofia antică a grecilor, nici geniul tehnic și militar al romanilor și nici măcar revoluțiile industrială, tehnologică, respectiv cea digitală nu erau posibile dacă oamenii nu insistau să găsească răspunsuri la întrebările care îi frământau.
De bună seamă că fără întrebare ne abrutizăm. Devenim autosuficienți. Ne autolimităm și ne paște riscul aroganței, al îngâmfării celui care crede că le știe pe toate. Pe cale de consecință, regresăm atât în fibra noastră umană, cât și ca geniu potențial.
Unde duce deficitul de întrebări esențiale? Vedem astăzi cum un război se poartă tocmai deoarece persoane aflate în poziții cheie au încetat să își mai pună întrebări. Le știu pe toate, justifică ce nu poate fi justificat și, pe cale de consecință, dispare dialogul atât de necesar oamenilor inteligenți, animați de interesul față de bunăstarea individuală, dar și comunitară.
Când avem doar certitudini și, implicit, punem la îndoială sau chiar ignorăm importanța lui „dubito, ergo cogito”, sunt șanse mari ca rezultatele să fie dezastruoase.
Apariția și cultivarea întrebării stimulează gândirea. Ne face mai umani și, în același timp, potențează geniul. În definitiv, cu cât înțelegem mai bine ce înseamnă și la ce folosesc valorile umane, cu atât conștientizăm mai mult cât de fragile sunt acestea și de ce se cer sădite, păstrate și îngrijite astfel încât, absolutizând, nu cumva să se evapere din genomul ce ne definește, azi, ca oameni.
Prin urmare, haideți să ne întrebăm mereu, să ne chestionăm constant pe noi înșine. Avem datoria de a ne înfrunta dilemele, lașitățile și demonii interiori (!), punându-ne întrebările potrivite și stăruind asupra germenilor ce pot oferi răspunsurile adecvate pentru fiecare dintre noi, dar și pentru comunitate, în ansamblul său.
Dacă suntem atenți la ce se întâmplă în jurul nostru, vom putea percepe întrebările, uneori subtile, alteori evidente, pe care însuși ecosistemul în care viețuim ni le adresează. Și va continua să ni le adreseze cu tot mai multă stăruință, poate chiar cu virulență, mai ales dacă vom continua să eșuăm în a găsi răspunsurile potrivite.
De aceea, avem obligația să gândim la întrebările pe care generațiile viitoare ni le vor adresa, astfel încât să putem găsi încă de pe acum răspunsurile potrivite pentru ceea ce urmează.