Echipa Naţională de Fotbal a României va avea un nou blazon. Oricine ce-ar spune, decizia FRF este un lăudabilă. Sigur, se vor găsi unii care să afirme că prostului îi lipseşte doar tichia de mărgăritar.
Mă încumet să îi contrazic pe cei tentaţi să ia în râs decizia de a pune Echipei Naţionale o nouă siglă pe piept. Mai cu seamă că noul blazon este unul inspirat de Stema Naţională a României. De fapt, este Stema Naţională într-o variantă stilizată, fără vulturul încoronat ce o îmbracă şi care a primit un alt loc pe tricoul de joc. Noua siglă a Naţionalei şi a FRF este, astfel, cât se poate de reprezentativă pentru poporul român.
Singurul aspect imputabil este acela că FRF nu a făcut mai devreme acest pas spre normalitate. Încă din urmă cu doi ani ceream identificarea Echipei Naţionale cu Stema Naţională, în condiţiile în care toate naţiunile fotbalistice ale Europei poartă pe tricourile de joc stema naţională sau un logo ce preia simboluri naţionale. Iată postarea mea de atunci: Naţionala cu băşica pe piept (iunie 2015). În aceeaşi perioadă, sesizam FRF şi MTS, prin mail.
Slaba performanţă a Naţionalei din ultima campanie de calificare nu trebuie privită ca o piedică pentru aşezarea Stemei Naţionale, chiar şi stilizată, pe tricoul galben al tricolorilor. Sportul este un ambasador al României, inclusiv la nivel de brand. În competiţiile internaţionale, tricolorii exportă inclusiv simbolurile naţionale. Şi, lângă Tricolor, Stema nu poate lipsi. Aşadar, nu putea lipsi nici de pe tricourile fotbaliştilor Naţionalei.
Felicit conducerea Federaţiei pentru iniaţitivă şi curaj. Această schimbare de blazon reprezintă, de fapt, o reintrare în normalitate după atâţia ani cu băşica FRF pe piept. Aşezat deasupra inimii fotbaliştilor tricolori, noul blazon ce aduce laolaltă Ardealul, Moldova, Ţara Românească, Oltenia şi Dobrogea va trebui să confere un plus de patriotism tricolorilor. Iar aceasta se traduce printr-un plus de efort şi dăruire.
Echipe naţionale din Europa ce joacă cu stema naţională pe piept sau cu un logo ce preia simboluri naţionale (lista nu este exhaustivă):
Ungaria
Rusia
Polonia
Italia (drapel naţional pe piept)
Spania
Cehia
Slovacia
Turcia (semiluna)
Germania (vulturul naţional prusac din stema naţională preluat în stema federaţiei naţionale)
Austria
Grecia (drapelul naţional pe piept)
Serbia (sigla federaţiei sârbe e similară stemei naţionale a Serbiei)
Suedia (drapelul naţional pe piept)
Norvegia (drapelul naţional pe piept)
Finlanda (drapelul naţional pe piept)
Portugalia (elemente din stema naţională preluate de sigla federaţiei)
Belgia (drapelul naţional preluat în sigla federaţiei, fiind elementul dominant al siglei)
Croaţia (pătrăţele naţionale croate sunt preluate pe emblema federaţiei, fiind prezente pe tot tricoul Naţionalei croate)
Olanda (leul naţional olandez apare pe tricoul oficial de joc)
Franţa (cocoşul galic este un simbol naţional)
Anglia (leul britanic domină sigla FA)
Blazon şi echipament nou pentru Naţionala de Fotbal a României
“în condiţiile în care toate naţiunile fotbalistice ale Europei poartă pe tricourile de joc stema naţională sau un logo ce preia simboluri naţionale”
Si pe tricourile noastre est rosu galben si albastru inainte, care a fost problema? Tu ai lauzi pe Italieni ca au steagul lor, si noi aveam culorile noastre pe tricou…..dar unii ca tine intotdeauna trebuie sa gasiti ceva.