Acum câteva zile, un prieten posta pe Facebook şi-mi dădea o idee. În lumina atitudinii meschine a Germaniei, Austriei şi Olandei, care refuză cu obstinaţie să accepte România în spaţiul Schengen, acesta scria că se gândeşte să renunţe la city-break-ul programat la Viena, să nu mai cumpere lalele olandeze şi să nu mai frecventeze magazinele Lidl.
Subscriu în totalitate la atitudinea lui şi, mai mult decât atât, o să dau o listă, în niciun caz exhaustivă, cu brandurile pe care le voi boicota eu, personal, în semn de protest faţă de atitudinea celor trei ţări UE, bucuroase că au putut cumpăra în România cam tot ce-au vrut, respectiv au putut invada piaţa românească cu produsele lor. În schimb, iată, acum când este vorba să accepte eliminarea timpilor pierduţi în vămi (că despre libertatea de mişcare a persoanelor şi mărfurilor nu poate fi vorba), ne trântesc uşa în nas. Desigur, cu avantaj economic la pachet! Pentru că, indiferent ce părere am avea despre un guvern sau altul de la Bucureşti, bariera aceasta se aplică, în fapt, tuturor românilor şi întregii Românii şi se dovedeşte de ani de zile că nu are legătură decât cu o decizie politică oportunistă a unor state UE. Acestea profită de necesitatea unanimităţii pentru acceptarea unui stat membru în Schengen pentru a-şi folosi dreptul de veto şi pentru a da bine în faţa propriului electorat, vezi cazul alegerilor de acum din Germania şi Austria.
Iată ce propun spre boicot:
De provenienţă germană
magazinele Kaufland, Lidl, Penny Market,
toate mărcile auto germane (Mercedes, BMW, VW, Audi, Opel, Porche), carburanţii Aral, curieratul DHL,
produsele electronice şi electrocasnice germane (Bosch, Siemens, Blaupunkt, Grundig, AEG)
mărcile de îmbrăcăminte şi încălţăminte sport Adidas şi Puma,
magazinele de încălţăminte Deichmann, mărcile de încălţăminte Otter şi Ara,
drogheriile DM, parfumeriile Douglas,
magazinele NewYorker, Steilmann, Takko Fashion,
produsele Telekom (pe cât posibil),
polimerii Rehau,
magazinele de bricolaj Praktiker, toate produsele de bricolaj, casa şi grădina de provenienţă germană,
ciocolata de provenienţă germană (de ex. Ritter Sport), produsele lactate de provenienţă germană (de ex. Hochland),
berea de provenienţă germană (de ex. Paulaner, Beck’s, Holsten, DAB, Waihenstephaner, Warsteiner, Krombacher, Riedenburger, Oettinger), digestivul Jagermaister
De provenienţă austriacă
benzinăriile OMV,
magazinele Spar,
magazinele Hervis,
cafeaua Julius Meinl,
produsele Red Bull, berile Gosser, Stigl,
magazinele şi produsele Swarovski,
produsele Novomatic,
ciocolata de provenienţă austriacă (de ex. Mozart) – toate au semnul disticintiv de ţară “A” imprimat pe ambalaj,
pe cât posibil băncile Erste BCR (peste 90% acţionariat Erste) şi Raiffeisen (100% Austria)
De provenienţă olandeză
berea olandeză Heineken (ce deţine şi mărcile naţionale şi locale de bere Ciuc, Silva, Neumarkt, Golden Brau, Bucegi, Haţegana, dar şi mărcile de cidru Strongbow, Cidru Mândru, Livada Secretă, Old Mout, Blind Pig!), Desperados, Amstel, Hooergaarden,
produsele electronice şi electrocasnice Philips,
brânzeturile şi produsele lactate de provenienţă olandeză,
produsele Napolact (brand deţinut 100% de compania olandeză FrieslandCampina)
florile de provenienţă Olanda (aproape imposibil, ce-i drept), dar măcar lalelele,
magazinele de haine C&A,
pe cât posibil banca ING.
Lista produselor de mai sus este una total incompletă. Probabil că, lecturând-o, v-aţi luat deja cu mâinile de cap. Vă gândiţi probabil că unele magazine sau produse sunt imposibil de evitat. Aşa este. Aceasta înseamnă globalizarea – un nou tip de colonialism, în care cei puternici îi ţin capră pe cei slabi, aruncându-le din când în când câte-o ciosvârtă. Acesta este motivul pentru care România a fost bună pentru UE, însă, iată, nu mai este bună pentru Schengen. Până una alta, tot capitalul românesc este ţinut la coadă în vamă.
Deşi ştiu că nu este uşor, fac apel la conştiinţa noastră: să ne aducem aminte tot timpul despre dublul standard al distinşilor politicieni europeni, atunci când vom intra într-un magazin acţionariat de la Berlin, Viena sau Amsterdam sau când vom cumpăra un produs al cărui profit se capitalizează tot în ţările pomenite mai sus.
Rămân, încă, un euro-optimist, pentru Europa nu are de ales decât să depăşească această genă recesivă a colonialismului identificat azi inclusiv prin dublul standard aplicat statelor membre. Dar, cum scriam într-un post anterior, încet, dar sigur, alunec spre euroscepticism, cu mâhnire.