Miserupismul îngâmfatului candidat Ponta Victor l-a făcut preşedinte pe neamţul evanghelic luteran Klaus Werner Iohannis (numele de jure al numelui de facto Johannis). Aşadar, avem un dublu N la Cotroceni. Ulterior, acest dublu N îl găseşte pe Eduard Hellvig, numindu-l pe acesta şef al SRI.
Sălăjan devenit bihorean, înainte să plece definitiv în Capitală, despre Hellvig se spune că este pe jumătate saş din zona Braşovului, iar site-urile conspiraţioniste croşetează pe tema “evreului Hellvig”. Printre multe altele, Hellvig este fost coordonator al Fundaţiei Soros din România, în anii ’90, acest aspect alimentând teoriile conspiraţioniste ce-l au pe Hellvig în centru. Aşadar, avem un dublu L la SRI, un serviciu omniprezent. Merită precizat, totuşi, faptul că Hellvig are şi sânge românesc şi, la drept vorbind, este un tip pe care personal îl apreciez, cunoscându-l cu mulţi ani în urmă. Dar să continuăm cu constelaţia literelor dublate din numele conducătorilor României, aspect deloc specific limbii române.
Condamnarea penală a lui Liviu Dragnea l-a scos pe acesta de pe orbita guvernamentală. Reuşeşte, totuşi, să vină cu o altă nominalizare, evitând un conflict catastrofal pentru ţară, cu acelaşi Iohannis. Dragnea scoate din joben o colaboratoare fidelă a sa, cu carnet de membru PSD, însă o minoritară ce cadrează perfect pe noul “political correctness” mioritic. Sevil Shhaideh nu doar că e femeie (prima femeie premier a României!) şi tătăroaică, dar este şi musulmană! Perfect, nu-i aşa?, pentru un popor atât de primitor precum poporul român. Dacă nici asta nu ne transformă într-o ţară turistică, nu ştiu, zău, ce mai putem inventa. Eventual, desigur, construirea unui Dracula Park impresionant, în Ardeal. 😀
Dincolo de toleranţa proverbială a românului, văzând numele alogene venite la conducerea ţării, la o primă vedere cineva ar putea zice că românii nu (mai) sunt în stare să se conducă singuri. Aceasta în condiţiile în care 89% dintre cetăţeni sunt de etnie română, iar 86% sunt creştini ortodocşi. Ei, şi?, m-aţi putea întreba, asta contează acum sau, de fapt, este mai important să avem un Guvern capabil şi un Stat mai eficient? Corect, v-aş răspunde la întrebarea cu accente vădit retorice. Doar să se întâmple aşa. Doar să remarcăm că această harnică doamnă Sevil Shhaideh reuşeşte se restructureze sectorul bugetar din România, pentru ca programul PSD de guvernare să poată fi cu adevărat aplicabil, “la virgulă” – aşa cum se exprima, ţanţoş, marele conducător Dragnea. Aş vrea, de asemenea, să remarc un preşedinte Iohannis mai puţin fad, care să aibă şi alte preocupări şi iniţiative decât aceea de a contesta la Curtea Constituţională orice lege nu-i este pe plac, iar de la abilul Hellvig aştept să transforme SRI în garantul securităţii teritoriale, informatice şi economice a României şi, subliniez, a poporului român în integritatea sa.
Este obligatoriu ca moda literelor dublate cosmpolit din numele alogene să se traducă prin reforme şi progres pentru ţara noastră. Pentru că, până una alta, dacă oamenii aceştia nu fac ce e nevoie pentru România secolului XXI, se prea poate să ne trezim într-o criză demografică profundă. Şi nu s-a auzit până acum capitalism fără capital uman.
Urmarea? O Românie golită de români. O Românie scrisă cu doi R, o Românie experimentală, cu rolul unei ţări gazdă a tuturor emigranţilor, la graniţa Europei. Să ne ferească Cel de Sus ca, în disperarea sa oarbă, poporul român să se exporte pe sine însuşi peste hotare, cautând un El Dorado himeric, până la punctul în care se va trezi că devine străin în ţara pe care chiar el, românul, a părăsit-o. Nu avem dreptul să ne înstrăinăm de România. Pentru că, făcând-o, ne-am înstrăina de noi înşine, trădând moştenirea primită de la străbunii noştri.
Par cuvinte mari? Vă asigur că nu sunt. Cu doi ani înainte de Centenarul Marii Uniri, haideţi să ne gândim la moştenirea generaţiilor care s-au jertfit pentru “România dodoloaţă” şi apoi pentru “România Liberă”. O moştenire ce atârnă greu acum şi care nu are voie să se transforme într-un nefast blestem al generaţiilor viitoare. Pentru că un popor ce-şi fură ţara, îşi fură viitorul. Şi, furându-ne viitorul, furăm de la copii şi copiii copiilor noştri. Ce poate fi mai monstruos de-atât?