Tare aş vrea ca într-un final Biserica Ortodoxă să realizeze că primul pentru care ar trebui să se roage şi să ceară milostenie de la Cel de Sus , chiar şi în liturghia de duminică, este tocmai poporul din faţa preotului. Nu pentru patriarh şi “supraierarhi” bisericeşti, aşa cum am auzit o exprimare total nefericită la cel mai înalt nivel în BOR, nu pentru conducătorii pământeşti, “cei ce aduc daruri” şamd.
Din păcate, invariabil, după un pomelnic parcă fără de sfârşit al “Întâistătătorilor” bisericeşti şi lumeşti, abia la final, deja răguşit, preotul, fie el patriarhul sau un oarecare popă de ţară, îşi aduce aminte să ceară Domnului milostenie, îndurare şi pentru “binecredinciosul său popor”.
Sunt mirat că autointitulaţii “supraierarhi” bisericeşti nu realizează încă faptul că nu mai păstoresc un popor incult, eventual chiar analfabet, aşa cum o făceau odinioară. Dacă nu îşi reformează scriptele şi practicile, vor constata că rândurile din faţa altarelor vor deveni tot mai rarefiate. Sigur, nu azi sau mâine, dar lumea nu se termină nici măcar poimâine… Desigur, asta dacă nu decid altfel luminaţii (cu sau fără “) de la Washington, Moscova sau Phenian.
**
Trecând puţin pe simbolistică: Ştiaţi de ce hainelor preoţeşti li se zic, în jargonul bisericesc “straie împărăteşti”? Pentru că odinioară, la Constantinopole, împăratul era şi mare preot. Conducătorul lumesc era şi întâistătătorul Bisericii. Şi, în atare condiţii, era de la sine înţeles că prin acele straie trebuia să arate vulgului cine este Puterea, cine are bogăţia, cine este unsul Celui de Sus. Obiceiul s-a păstrat, “supraierarhii” neînţelegând că păstrând această tradiţie perisată nu fac decât să le transmită generaţiilor noi (şi viitoare) de enoriaşi că ei, preoţii, nu sunt din popor şi pentru popor. Or, tocmai aceasta cred că caută acum generaţiile tinere: duhovnici luminaţi, simpli, fără prea multe zorzoane şi căutători de daruri lumeşti, care să se ştie apropia de credincios. Şi cred că este valabil şi pentru cei din capul Bisericii. Altfel, riscă să fie percepuţi tot mai mult ca politicienii: îmbuibaţi, cu o altă agendă decât cea a populaţiei.
PS: Pentru curioşi, sunt botezat creştin ortodox şi chiar am o cultură religioasă puternic manifestată în familie.