Mutaţi Muzeul!

Selina la Muzeu Foto: bihon.ro

Ca om de presă, de ani de zile scriu despre problema Muzeului Ţării Crişurilor, până am ajuns să mă uit la MTC ca la un corp în descompunere. Din 2004 încoace, de când guvernarea Năstase le-a retrocedat preoţilor romano-catolici Palatul Baroc, a început hemoragia internă la Muzeu. Şi nu s-a mai oprit. Azi, la zece ani după, instituţia este într-o fază critică, cu mai toate exponatele în cartoane şi doar două-trei săli de expoziţie. Episcopia romano-catolică are alergie la Muzeu şi de la un an la altul îl îngrămădeşte tot mai mult. Deh, prelaţii au nevoie de spaţiu, semn că dragostea pentru Domnul e atât de mare încât nu încape nici într-o aripă de palat… Iar chiria de 15.000 de euro, pe care CJ Bihor le-o plăteşte lunar, nu e în măsură să-i facă mai generoşi. Dimpotrivă.

 

Cum de cinci ani încoace Consiliul Judeţean nu e în stare să finalizeze noul sediu al Muzeului, din clădirea fostei Garnizoane, primarul Ilie Bolojan se bagă-n ciorba judeţenilor. Bolojan şi-a dat seama că degeaba reface tencuiala la Cetate, dacă înăuntru nu pune nimic interesant. Aşa că ideea i-a venit pe loc: ia să se mute degrabă Muzeul în Cetate, dacă şi aşa cei de la Judeţ nu-s în stare de nimic! Primarul e în stare să refacă tot planul de reabilitare al Cetăţii, numai să ia el Muzeul. Ar fi şi o lovitură de imagine pentru primar, care ar rezolva o problemă ce ţine, de fapt, de CJ Bihor. Astfel, şi-ar pregăti terenul şi pentru o eventuală candidatură la şefia judeţului, în 2016.

Acum, lui Bolojan i se spune că se bagă unde nu-i fierbe oala, că nu se pricepe, că Cetatea nu are condiţiile de microclimat necesare adăpostirii în condiţii optime a exponatelor sensibile pe care le deţine Muzeul. Başca cele 16 milioane de euro băgate deja de CJ în clădirea Garnizoanei! Plus că soluţia Bolojan are încă un punct sensibil: primarul propune ca în această clădire enormă pentru Oradea să se mute mai toate instituţiile din Oradea, de la Consiliul Judeţean şi Prefectură până la instituţiile din subordinea Guvernului. Aşadar, instituţii clar mai puţin populare decât sublimul Muzeu al Ţării Crişurilor care, iată, de ani de zile lipseşte cu desăvârşire din lista muzeelor româneşti cu ştaif.

Oradea se ţine oraş cu pretenţii, dar, uite că nu mai avem cu adevărat un muzeu de referinţă. Sigur, MTC are activitate, dar nu are o casă adevărată. Iar fără un sediu rezonabil, un Muzeu este aproape inutil, din perspectiva publicului larg.

Indiferent că se va muta în Cetate sau că va ajunge în Garnizoană, cert este că Muzeul trebuie s-o ia din loc. Şi încă urgent! Primarul Bolojan a venit cu o soluţie, convins că o poate duce la bun sfârşit. Că Muzeul va fi sau nu prea înghesuit în Cetate, că acolo condiţiile permit sau nu să găzduiască Muzeul pe de-a-ntregul, acestea sunt aspecte, într-adevăr, discutabile. Dar, la cum se arată treaba astăzi, MTC ar putea fi mutat mult mai repede în Cetate, decât în clădirea fostei Garnizoane.

Până una-alta, cu siguranţă că Cetatea poate adăposti măcar două secţii ale Muzeului, care să se plieze pe profilul aşezării medievale. Nu scrie niciunde că MTC trebuie să funcţioneze înr-un singur corp de clădire. Oradea are nevoie să fie atractivă atât cu Cetatea, cât şi cu Muzeul. Domnilor Popa, Kiss şi Mang, decideţi-vă odată!

One thought on “Mutaţi Muzeul!”

  1. auzi,eu tot nu pricep – la nivel de argumente – de ce se da de ceasul mortii primarul Oradiei sa rezolve o problema a Consiliului Judetean? ma refer la primarul de azi, nu la viitorul – posibil – candidat la sefia judetului. poate nu mai are nimic de facut pentru oras…

Leave a Reply to budea florin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *