Cazul Rosia Montana sau drumul de la comunism la comunism

corporate-communismCuplul Ponta&Antonescu au anunţat azi că în USL s-a decis politic respingerea de către comisia parlamentară Rosia Montana a proiectului de lege propus de Guvern, cu dedicaţie pentru RMGC. Numai că treaba s-ar putea împuţi de-a binelea. Pentru că aceiaşi doi politruci anunţă că USL pune la cale modificarea întregului cadru legislativ! Pentru ce, domnilor? Ce trebuie schimbat în România? Trebuie musai să fim preş în faţa corporaţiilor? 

Ne-o spune acelaşi Ponta, care demonstrează clar ca lumina zilei că este avocatul definitiv şi irevocabil al intereselor corporaţiilor străine. Indiferent că e vorba despre aurul Apusenilor sau despre gazele de şist.

Iată ce zice Ponta: “Poziţia comună a USL e aceea de a respinge proiectul de lege, dar de a da un mesaj clar că România, Guvernul, USL susţin proiectele economice de anvergură, de exploatare a tuturor resurselor noastre. E un mesaj foarte clar a propos şi de gazele de şist, unde poziţia e foarte clară, şi a PSD şi a PNL – am apreciat şi poziţia PDL în acest sens – de a stimula şi de a susţine împreună un cadru legislativ larg pentru toate aceste proiecte şi de a solicita tuturor instituţiilor care au expertiză în domeniu să participe la crearea acestui cadru şi de a-l pune în dezbatere publică“.

Antonescu îi ţine trena lui Ponta, dovedind încă o dată faptul că e obsedat să ajungă şeful statului cu sprijinul PSD, indiferent compromisuri. Iată ce-a zis şeful PNL: “Pentru comisia specială care azi îşi va da obştescul sfârşit şi va da vot final… principiul este următorul: raport de respingere pentru actualul proiect al Guvernului şi în concluzii se vor face câteva recomandări majore pentru constituirea unui cadru legislativ“.

Victor Ponta – Proiectul Rosia Montana se va face in baza legii-cadru

Aşadar, s-au pus pe schimbarea cadrului legislativ. Cum acesta de azi este unul care nu-i lasă pe aşa-zişii investitori să-şi bată joc de pământul şi apa din ţara românească, toxicii politicieni români vor să-l schimbe! Parcă asta nu făcea parte iniţial din planul USL pentru România.

***

De ceva vreme observ tot mai clar cum acest capitalism de tip corporatist este unul tot mai oligarhic, acaparativ în dauna oamenilor. Iar, într-un final va ajunge să-i fie leit comunismului. Statele mici ajung să fie la mâna banilor acestor corporaţii, iar politicienii care conduc aceste ţări – precum România – simpli fanarioţi în stare să-şi vândă şi maicile pentru interese obscure.

Un comunism de tip nou. Aşa se prefigurează societatea de azi-mâine, în care statul te va expropria din terenul tău doar pentru a se şi a te executa în faţa unor corporaţii ce au planuri toxice cu proprietatea ta.

Dacă ieri, comunismul cooperatist-socialist îţi nega dreptul la proprietate, naţionalizând, mâine comunismul corporatist îţi va nega dreptul fundamental la proprietate, corporatizând. Cu mâna Statului.

10 corporatii ce controleaza aproape tot ce cumperi din supermarket

Flacoane cu pietricele la Agentia pentru Protectia Mediului Bihor

One thought on “Cazul Rosia Montana sau drumul de la comunism la comunism”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *