Metallica, Eros, AC/DC, Irons, Scorpions şi, iată, Depeche Mode!

depeche mode budapest

Bucureşti – Cluj – Budapesta. E itinerariul meu, locurile randez-vous-urilor cu muzica mare. Şi lista rămâne deschisă.

Prima data a fost Metallica, in ’99, pe fostul Stadion Naţional Lia Manoliu. Am zis, “dă-l încolo de «ultim sunet de clopoţel», Metallica sună mai bine”. Aşa că, împreună cu Mircea Pricăjan am luat calea Capitalei, ca să-i auzim “en vivo” pe imenşii Hetfield, Ulrich, Hammet şi Newsted. N-am dus lipsă de peripeţii. Nici pe tren, nici la stadion.

james hetfieldNaşu’ care nu vroia să ne lase-n pace, deşi aveam bilet… Legendele cu hip-hop-erii ce urmau să ne aştepte pe noi, pe rockeri, în Gara de Nord… Pogoneala cu pumni şi picioare, în mijlocul căreia am ajuns, involuntar, chiar în timpul concertului… Piciorul, până la gleznă, afundat în nămolul unei guri de canal neacoperite, pe stadion… Surescitat de cele trăite, am ajuns acasă doar cu o şoseată, duş şi direcţia la un alt maraton – banchetul de la final de liceu.

eros ramazzottiA fost apoi Eros Ramazzotti. Budapesta, în toamna lui 2009. Turneul Ali e radici. Un concert care şi-a pus amprenta asupra mea. Din multe puncte de vedere. Grande, Eros!

ac/dc piata constituiei Mai 2010. AC/DC m-au scuturat ca toţi dracii! Bunicii A&M Young şi “geordie” Johnson au fost realmente grozavi. O atmosferă fantastică, un show electrizant. O Piaţă a Constituţiei impresionantă, cu Casa Poporului pe fundal. Mii de corniţe roşii pâlpâind, locomotiva pe scenă, lumini orbitoare, fum, scântei. Hard rock&rock’n’roll la superlativ. Poate cel mai tare show la care am asistat vreodată.

iron maiden clujA urmat apoi Iron Maiden, la Cluj. Nu eram foarte familiarizat cu ei, însă au fost tari. Sound-ul, mai hard decât AC/DC. Mai multe chitare, muzica, textele, mai dure, mai greu de digerat decât “curentaţii” AC/DC. Dar grei, se scaldă în ape adânci. Texte elaborate, cu ritmuri pe măsură. Mascota-monstru “Eddie”, pe scenă. Am devenit fan. Up the Irons!

scorpionsÎn toamna lui 2011 am luat din nou calea Clujului, pentru o altă reprezentaţie din lumea mare a muzicii. De astă dată Scorpions. Un nume imens al anilor ’90. Alţi “bătrânei” ai muzicii rock. Au venit la pachet cu frumoasa Cluj Arena. A fost un concert cu o atmosferă specială. Feerică. Luminile ardelenilor i-au făcut pe scopioni să arate şi să sune ca în vremurile lor bune. M-am lămurit încă o dată că cei mari nu mor niciodată. Cronica şi impresiile de atunci, aici: O seara memorabila cu Scorpions, la Cluj Arena

În complicatul 2012 am luat doze serioase de muzică românească de calitate, la Folk You – Vama Veche şi Napoca Folk Festival – pansamente pentru suflet.

depeche mode budapestCea mai recentă întâlnire cu muzica mare (sper să nu fie şi ultima 🙂 ), marţi, pe Puskas Ferenc Stadion, în aceaşi Pestă. Venise vremea pentru întâlnirea cu cultul Depeche Mode. Ajunşi şi în vecini cu The Delta Machine Tour, Gahan, Gore şi Fletcher s-au înhămat la un super-turneu mondial, pentru promovarea celui mai proaspăt album al lor – Delta Machine. Acelaşi sound inconfundabil, care-ţi induce o stare specială. Am constatat că ridurile în plus nu-l fac pe Gahan mai puţin sex-simbol la 51 de ani. Dimpotrivă. Şi merită. E mare, cu tot cu conturul negru de la ochi :). Aşa cum mare e şi Martin Gore, cu aceeaşi frizură “depeche” la purtător. Depeche Mode şi-au asortat hiturile “evergreen” cu delta-piesele ultra-noi. Un album nou reuşit, zic eu, care arată că Depeche are resurse să “bântuie” lumea ani buni de acum înainte. Uite una care îmi răsună acum în urechi, de fapt piesa cu care a debutat concertul: Welcome To My World. Pe altarul nerăbdării pentru muzica Depeche, era să sacrific un iPhone 4. Nu al meu, să ne înţelegem. Scuze, Ramona. 😀

One thought on “Metallica, Eros, AC/DC, Irons, Scorpions şi, iată, Depeche Mode!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *