Bine ati venit in “cominotatea” OMV Petrom!

popa selischi petromScriu, a şaptea zi după scripturi, puţin altfel despre evenimentul OMV Petrom de la Hotelul Hilton din Oradea, moment luat pe piept şi capitalizat politic şi de prezidentul Judeţului, Cornel Popa. Chiar dacă de la Suplac lucrurile se văd, poate, puţin altfel, decât din Hilton Oradea. Ajunsă pe malul Crişului (la propriu!), şefa OMV Petrom, Mariana Gheorghe s-a lăudat cât de bun e Petrom-ul (nu de preţurile de la pompă era vorba, desigur). Şi, procedând astfel, a reuşit să adoarmă toată asistenţa… Unii au găsit mai interesant Facebook-ul, cum altfel? O asistenţă, cum s-ar zice, selectă: cu prefect, subprefect, parlamentari, şefi, şefuţi… Pe presari nu-i mai luăm în calcul, deşi unii ar merita… mai mult decât alţii! 🙂

Gabriel Selischi, directorul de producţie al Petrom, a reuşit, însă, să ne bine-dispună pe (mai) toţi, vorbind într-o limbă română originală. Parcă pentru a întări vorbele lui Popa – ce-l prezenta ca pe un globe-trotter cvasi-imposibil de găsit (mai puţin pentru el, pentru Popa – sic!) – Selischi ne-a lăsat gură-cască cu un cuvânt mirobolant: “cominotate“, în loc de “comunitate”. Şi dă-i cu “cominotatea“-n sus şi-n jos, până când unii parlamentari mai săltăreţi de felul lor se înroşiseră deja la faţă, încercând să-şi stăvilească hohotele.

Nici Popa n-a fost moale. În ciuda discursului molcom, pe alocuri plictisitor (e departe de a fi un orator), şeful de la Judeţ s-a apucat să folosească şi el englezisme: “job”, “business”, (revista) “Fortune”. Desigur, pronunţate după felul lui. Iar la final, misterios, a aruncat-o în public, cu adresant absent – omului care, cică, îi confirmase primul (!) prezenţa la evenimentul cu pricina, dar care până la urmă a spus pas. Popa a păstrat misterul, iar unii apropiaţi de-ai săi s-au gândit instant la un coleg important de partid. Doar că evenimentul OMV Petrom s-a decalat, în ultima clipă, cu două ceasuri. Poate e şi asta o explicaţie pentru unele absenţe.

Boom petrolier la Suplacu de Barcau

3 thoughts on “Bine ati venit in “cominotatea” OMV Petrom!”

  1. Ai si inregistrare? Ca mr. Gabriel e mai articulat decat tine in multe limbi, si mi se pare ca bati campii. Iar daca nu o faci, inca nu te faca asta mai bun decat el.

    Si nu, nu lucrez la Petrom, doar il stiu pe G.

    1. am relatat doar ce a fost acolo. tonul hazliu cadreaza cu minunatul discurs al ”articulatului” domn G. Daca ai merge in Suplacu de Barcau, poate ai vedea ce bine i-a ”articulat” Petrom pe oamenii de acolo. hai sictir!

  2. Uau, domnule jurnalist, dar de ce jigniti un om care va pune o întrebare? La scoală de jurnalism nu se fac bănuiesc si ore de bun simt, iar de acasă probabil ati lipsit. Este jenant sa recurgeti la asta dintr-atâta…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *