După ce a criticat ani de-a rândul Guvernul Boc că a uitat de tot Bihorul şi a dat tot “laptele” guvernamental pentru a face mini-autostradă la Cluj, acum Cornel Popa se trezeşte că nimeni din Guvernul USL de la Bucureşti nu dă doi bani pe Autostrada Transilvania. La propriu şi la figurat.
Bag de seamă că nici Guvernul lui Ponta nu e mai breaz decât Boc în privinţa Autostrăzii din Ardeal. Dimpotrivă. În Bihor lucrările stagnează şi o să mai curgă multă apă pe Criş în jos până când vom vedea asfalt pe “tăpşanul” ce ţine loc de autostradă azi, între Suplac şi Chiribiş.
Azi, Cornel Popa se află într-o postură delicată. Se vede impotent în a ajuta cu ceva autostrada şi, în disperare de cauză, se agaţă de… ambasadorul SUA la Bucureşti! “Rabi” Gitenstein a fost prezent la Oradea acum trei săptămâni, pentru a anunţa finanţarea reabilitării sinagogii de pe strada Primăriei. Din bani americani, desigur.
Popa vrea ca Gitenstein să le ceară celor din ministerele Transporturilor şi Finanţelor să desecretizeze contractul cu Bechtel! Adică iar americanii să facă primul pas, în interesul României, în loc ca cei care conduc România să facă, în sfârşit, şi ei un act prin care să promoveze interesul naţional. Iar interesul naţional cere realizarea unei asemenea infrastructuri rutiere în Ardeal. Poate că domnii de la Bucureşti nu realizează că această autostradă e strategică pentru securitatea naţională a României. Lipsa unei asmenea căi de legătură între Ardeal şi vechiul Regat e o sursă de vulnerabilitate a statalităţii româneşti!
Revenind, ca să-l parafrazez pe Cornel Popa, o dată ce acest contract cu Bechtel ar fi desecretizat, s-ar putea găsi surse de finanţare pentru autostradă. Prin credite bancare, desigur. Asta deoarece Popa pare să se fi împăcat cu gândul că finanţată doar din bugetul naţional Autostrada Transilvania nu va fi gata în vecii vecilor! Popa susţine că băncile ar fi interesate de proiect, însă doar după desecretizarea contractului.
Până acum, ambasadorul Gitenstein n-a făcut nimic, deşi i-ar fi zis lui Popa că SUA nu are niciun interes să ţină acel contract secret. Cornel Popa spune că dacă n-aude veşti de la ambasadorul american, va recurge el la gestul unor scrisori deschise către propriul Guvern. Trist, domnule Popa, trist.
Cu astă ocazie, îmi aduc aminte cum astă-vară, într-un miting electoral ţinut chiar la Oradea, premierul Ponta le promitea ardelenilor, inclusiv clujenilor, că va face mai multe pentru ei decât Boc. Până acum nu se vede nimic. Cel puţin nu în Bihor.