Românul Emeric Ienei și ungurul Csuri Istvan, în arena UDMR

Cseke Attila, intre Csuri (stanga) si Ienei (dreapta)

Fază memorabilă la lansarea candidaturii lui Cseke Attila, joi. Prezent în grupul de susținere al lui Cseke Attila, Emeric Ienei a observat că antevorbitorii său – udemeriștii Biro Rozalia, Szabo Odon și Cseke Attila – au tradus în maghiară tot ce au spus în românește. Chiar dacă, pe alocuri, într-o variantă mai scurtă.

Luând cuvântul, Ienei a început prin a spune următoarele: „Eu cred că nu trebuie să traducem din română în maghiară. Toți ungurii înțeleg româna și suntem toți cetățeni ai Statului Român”, s-a exprimat Ienei. Apoi, personalitatea sportivă l-a lăudat pe Cseke, arătându-și sprijinul pentru ca acesta să devină primar de Oradea.

Ienei a spus ce a avut de spus și eram curios dacă udemeriștii vor ține cont de recomandarea sa. Dar Szabo Odon – președintele executiv al UDMR Bihor și moderator al evenimentului – a continuat să-i prezinte bilingv și pe ceilalți vorbitori. Semn că Ienei s-ar fi putut înșelat și Odon poate că n-a înțeles ce a spus marele Emeric Ienei, cu doar câteva minute în urmă.

Iar asta n-a fost tot. Odon l-a rugat pe episocopul reformat de Piatra Craiului – Csuri Istvan – să ia și el cuvântul după Emeric Ienei. Iar Csuri Istvan a rostit un discurs de câteva minute DOAR în limba maghiară. De unde deduc că dl episcop Csuri cu siguranță că nu l-a înțeles pe dl Ienei!

PS: Comportamentul verbal bilingv al UDMR Bihor nu e unul obișnuit. Până acum, conferințele de presă ale UDMR se țineau de regulă doar în limba română (cu mici excepții). În schimb, marele rival Tokes Laszlo întotdeauna vorbește în maghiară și apoi traduce în română – de multe ori într-o variantă prescurtată. Iar mai nou, Tokes organizează conferințe de presă separate, pentru presa română și presa maghiară. Ca segregarea etnică – acest concept atât de ”european” – să fie desăvârșită.

Dar acest bilingvism propagat acum are valoare de simbol. Ca să știm la ce se ne așteptăm cu Cseke polgarmester.

Și, atenție, dincolo de aspectele de naționalism forțat pe care le practică UDMR mai ales în perioadele electorale, eu chiar cred că Cseke are calități ce l-ar putea transforma într-un bun primar al Oradiei – ca gospodar al orașului.

Cseke si sustinatorii sai, printre care Csuri si Ienei (in stanga, respectiv dreapta lui Cseke - la pupitru)

Dar nu încape îndoială că primarul Cseke ar urmări să conducă o Oradie mai puțin românească și mai mult „multiculturală”. Cu inscripțiile, statuile, steagurile și celelalte simboluri „multiculturale” de rigoare.

Norocul lui Bolojan e că Cseke-i ungur și nu se poate debarasa de agenda UDMR. Agendă care, vrând-nevrând, rămâne una național maghiară, axată pe politica pașilor mărunți… Apropo de agenda și doctrina UDMR, știe careva de ce orientare doctrinară este Cseke Attila? 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *