Cred că suntem cu toţii de acord: concurenta e seva din care-şi trage capitalismul succesul. Opusul concurenţei este monopolul. În esenţă, capitalismul înseamnă circulaţia capitalurilor, mai elegant spus economie de piaţă. Însă, în esenţă este vorba tot despre concurenţă.Ne concurăm unii pe alţii pentru a oferi produse/servicii/preţuri mai bune. Şi din această concurenţă, ieşim cu (aproape cu) toţii câştigaţi. Desigur, victimele colaterale sunt subînţelese. Capitalismul nu este perfect, însă, vorba aceea, este cel mai puţin prost din câte s-au inventat până acum.
Opusul capitalismului este comunismul. Drama şi, în acelaşi timp, utopia prin care se autocondamnă comunismul este aceea că îşi propune să facă BINELE şi MAI BINELE pentru toţi membrii societăţii sale. Comunismul îşi propune să elimine victimele colaterale, inechităţile şi injustiţia socială – identificate ca fiind “bubele” capitalismului. Cum face asta comunismul? Eliminând tocmai concurenţa. Aducând monopolul. Monopolul statului-tată, care are grijă de toţi cetăţenii săi. Pe undeva logic, sistemul comunist a simţit nevoia de a-şi personaliza acest “tătuc”, dându-i o figură: desigur, figura celui din vârful piramidei comuniste. Era nevoie de acest “tătuc” încarnat, cocoţat în vârful statului extrem de grijuliu.
Comunismul a eşuat tocmai din cauza naturii umane. Comunismul a făcut abstracţie de pornirile primare ale omului. De proverbul care spune că “omul e lup faţă de om”. Rasa umană nu a ajuns încă la stadiul în care să caute cu orice preţ binele semenului său, fără a-l vătăma. Pe alocuri, omul e încă “un animal biped, fără pene şi cu unghii late” – definiţia lui Platon. De aceea, era imposibil ca societatea să le transfere toată puterea celor din vârful piramidei – statul comunist – fără ca “tătucul” să se transforme în lup.
Cum încă nu ne-am depăşit total instinctele animalice, capitalismul reprezintă cea mai bună formă de atenuare a sălbăticiei umane. Cu condiţia să nu devină, la rândul său, prea “sălbatic”. Dar aici intră în scenă şi gradul de avans al societăţii care îl implementează. Capitalismul canalizează energiile pur competitive ale omului – specifice şi regnului animal – obligându-l să se auto-stoarcă, pentru a deveni util societăţii. Această “auto-stoarcere” se cheamă “muncă” şi are un atu extraordinar: obligând omul să-şi câştige pâinea, îi inhibă pornirile distructive, anti-sociale. Recompensa acestei munci este că, multiplicată la nivelul unei societăţi, dă un grad de satisfacţie, atât la nivel individual, cât şi social, pe care îl identificăm, în formele sale cele mai evoluate, cu cuvântul FERICIRE.
Aşadar, cum spuneam şi la început. Capitalismul derivă din concurenta. Iar un capitalism de succes derivă dintr-o concurenţă cinstită, bazată pe principiul performanţei.
Capitalismul este însă un organism cu vulnerabilităţi. Este expus mai multor boli, însă cred eu că una se distinge ca fiind un potenţial cu adevărat letal, ce ar putea duce la virusarea definitivă a capitalismului, ca o reală economie de piaţă:
Nu e mare filosofie: e vorba despre virusarea principiilor concurenţei. Dacă vrei să ataci un sistem, o faci cariind bazele sale. Şi aici vreau să ajung. În ultima vreme auzim de amenzi aplicate de Consiliul Concurenţei unor companii majore – companii care şi-au clădit succesul hrănindu-se tocmai din seva capitalismului. Companii precum cele din domeniul petrolier sau farmaceutic sunt identificate azi ca uneltind împotriva capitalismului! Pentru că nu poţi să crezi altceva, când se constată practici menite să îngrădească şi să descurajeze libera concurenţă, numai pentru ca aceste trusturi să-şi protejeze puternica lor poziţie de pe piaţă.
E cazul clasic: companii care au ajuns mari datorită principiilor capitalismului şi care, ajunse în poziţii dominante pe piaţă, caută acum să-şi impună discreţionar politicile de preţuri. Un instrument prin care-şi consolidează autoritatea pe piaţă este formarea unor carteluri împreună cu cei care teoretic ar trebui să le fie concurenţi. Totul pentru ca beneficiarul final – consumatorul – să fie privat de preţul cel mai bun. Astfel se doreşte îngroparea principiului primordial al capitalismului!
De aici şi până la o dictatură a cartelurilor formate din trusturile capitaliste nu e decât un pas. Dacă societăţile capitaliste nu sunt destul de puternice pentru a stopa acest proces, în curând vom asista la moartea capitalismului. Amenzile aplicate de Consiliul Concurenţei din România sunt o unealtă prea slabă pentru a opri acest proces de subminare a capitalismului, ce pare ireversibil. Avem şanse mari să devenim “sclavii” unui sistem social aparent capitalist, dar în esenţă similar comunismului. Cartelurile capitaliste au acelaşi obiectiv ca şi comunismul clasic: impunerea MONOPOLULUI. Cu o singură diferenţă: “Tătucii” nu se vor adresa populaţiei din balcon, în schimb ne vor dicta viaţa din turnurile de oţel şi sticlă care le găzduiesc sediile centrale ale mamuţilor economici. Dacă nu o fac deja.
Amenzile pe care Mediplus, Bayer, OMV Petrom, MOL, Lukoil, Henkel, Procter&Gamble, Colgate-Palmolive etc. nu vor rezolva problema. Aceste mari trusturi ar trebui acuzate de subminarea capitalismului. E paradoxal, nu-i aşa?
Iată de ce spun ceea ce spun:
practici anti-concurenţiale în domeniul farmaceutic – Mediplus, Farmexpert şi Bayer
practici anti-concurenţiale în domeniul petrolier – Petrom, OMV, MOL, Lukoil, Rompetrol
cartel european în domeniul cimentului – Lafarge, Cemex şi Holcim
amenzi-record pentru Henkel, Procter&Gamble, Colgate-Palmolive