În sfârşit, Comisia Europeana pare să fi pus piciorul în prag. Termoelectrica şi Hidroelectrica merg în pierdere, iar românii resimt din propriile facturi contractele grase pe care cele două companii de stat le au semnate cu baietii destepti din energie. Un business halucinant, posibil doar în România. Ţara produce energie din belşug, prin sistemele hidrografice şi prin electrocentrale, după care directoraşii de la Termo şi Hidroelectrica o vând ieftin băieţilor deştepţi, care o revând la un preţ umflat! Cui? Nouă tuturor, celor care avem nevoie de energie electrică. Inclusiv Electricii, care, astfel revinde românilor energia la un preţ mult mai mare. Şi asta se întâmplă într-o ţară relativ independent energetic. Practic, suntem vânduţi ieftin de companiile statului către aceşti baieti destepti, care fac o speculă incredibil de simplă şi de bănoasă.
În mod straniu, deşi recunoaşte că ţara e departe de a fi depedentă energetic, preşedintele Traian Băsescu dă din umeri, spunând că nu prea are ce le face baietilor destepti. “Cert este ca eu nu pot sa fac decat declaratii. Eu nu sunt nici ministru si nici ministrul nu poate intrerupe contractele, nu sunt nici director la Hidroelectrica“, spune, senin Băsescu :D. Dacă el se declară impotent, Băsescu aşteaptă ca cei de la Comisia Europeană să le vină de hac băieţilor din energie.
Şi poate că într-un final Bruxelles-ul ne va scoate castenele din foc. Pe TVR am văzut astă-seară o declaraţie a comisarului european pentru Concurenţă, Joaquin Almunia. Acesta atrăgea atenţia tocmai asupra problemelor pieţei energetice din România. Almunia denunţa tocmai aceste contracte care-i favorizează pe băieţii deştepţi şi pe care le vede ca fiind anticoncurenţiale. De altfel, Alumunia cerea „schimbarea regulilor” pe piaţa românească de energie.
Comisia Europeana, ambasadorul SUA la Bucureşti şi mega-companii precum E.ON. cer insistent Guvernului român să liberalizeze piaţa de energie. Bucureştiului i se cere să scoată preţurile reglementate de stat şi să lase piaţa să dicteze regulile jocului. În primăvară, Emil Boc declara că până în 2015 va liberaliza piaţa…
Baietii destepti din energie sunt aici.
PS: Şi o tentă locală: Electrocentrale SA Oradea, societatea căreia Primăria Oradea încearcă s-o resusciteze făcându-i respiraţie gură la gură, extinzându-i monopolul în Ioşia, Sânmartin şi Felix, se găseşte pe o listă deloc onorabilă. CET Oradea apare pe lista companiilor aflate, de facto, în faliment. Poate vede cineva şi trage concluziile potrivite.