„Cu beneficiile aduse României prin acest proiect nu vom fi mai bogaţi, dar generaţiile următoare vor fi cu siguranţă mai sărace”. Aceasta este una dintre concluziile materialului „Adevărul despre Roşia Montană”, lucrare aparţinând Grupului pentru Salvarea Roşiei Montane din cadrul Academiei de Studii Economice-ASE Bucureşti. Acesta contestă utilitatea şi rentabilitatea proiectului de exploatare a aurului de la Roşia Montană. Nu mai puţin de 16 cadre didactice de specialitate şi-au pus numele în deschiderea materialului întins pe 32 de pagini. Sunt evaluate toate riscurile pe care le comportă zona Munţilor Apuseni şi, în definitiv, România, dacă proiectul de minerit prin cianuri va începe. Universitarii fac referire atât la costurile de mediu, cât şi la cele sociale şi/sau culturale.
Beneficii mici, riscuri mari
„România este o ţară săracă, în tranziţie încă, cu un nivel ridicat de corupţie. A face un proiect care exploatează resursa de aur prin mutilarea munţilor, afectarea mediului, a comunităţii umane etc. pentru 19,31% din afacere, este pierderea cea mai vizibilă pentru România (desigur că problema rentabilităţii pentru România s-ar pune şi în cazul unui procent mai mare, dar deocamdată analizăm acest proiect)… În ultimă instanţă, ce trebuie să realizeze un astfel de proiect? O bunăstare generală, despre care nu poate fi vorba în acest caz. Beneficiile mici pentru România ale acestui proiect pălesc în faţa pierderilor. Riscurile realizării acestui proiect sunt majore şi reale.
Beneficiile substanţiale potenţiale care ar putea deriva dintr-un proiect alternativ, cum ar fi unul bazat pe dezvoltarea turistică şi pe agricultură, sunt cele care ar trebui, cu adevărat, avute în vedere”, concluzionează cadrele universitare de la ASE.
Politica lui Ceauşescu
Conform raportului ASE, dezvoltarea mineritului ca unică industrie în această zonă a Apusenilor implică pericolul unei dezvoltări dezechilibrate, precum cea din alte zone miniere, Valea Jiului, spre exemplu: „Ministerul de resort a calificat Munţii Apuseni drept o zonă cu un potenţial turistic imens şi a dezvoltat o strategie viabilă de reabilitare progresivă a centrelor miniere şi de promovare a dezvoltării rurale şi ecoturismului. Proiectul companiei RMGC vine într-o contradicţie flagrantă cu obiectivele naţionale şi regionale stabilite de guvern. Experienţele anterioare în dezvoltarea mono-industrială bazată pe minerit s-au dovedit dezastruoase pentru economie. După 20 ani de tranziţie, economia se luptă în continuare să reabiliteze zonele miniere prin introducerea unor activităţi economice diversificate şi durabile. Acceptarea proiectului companiei RMGC în această formă nu ar însemna altceva decât o revenire la politica lui Ceauşescu bazată pe mineritul mono-industrial”.
Naţionalizaţi!
Alternativa propusă de experţii economişti? Răbdarea! „Aurul (ca şi vestigiile arheologice) poate sta foarte bine în pământ să aştepte vremuri mai bune, când România îşi va putea permite să facă afaceri rentabile cu adevărat, când dezvoltarea tehnicii va permite o exploatare nepoluantă şi când nivelul – mult scăzut al corupţiei – va elimina suspiciunile legate de avizele date”, se arată în capitolul Concluzii.
Şi mai radical sună aşa-numita „Concluzie finală”, universitarii bucureşteni cerând autorităţilor să intervină în detrimentul proiectului minier. „Cerem Preşedinţiei, Guvernului şi Parlamentului României să oprească acest proiect, indiferent de consecinţe, deoarece nu este în interesul statului român, să naţionalizeze toate proprietăţile cumpărate de RMGC la Roşia Montană şi să le returneze proprietarilor, pentru refacerea comunităţii”, se arată în finalul raportului.
Într-un rezumat al raportului ASE privind Roşia Montană, se face o comparaţie. La capitolul „Dăm” se trec resursele minerale – 313 tone de aur şi 1.483 tone de argint, metale rare, un patrimoniu vechi de 2000 ani şi posibilitatea unei dezvoltări durabile. În schimb, Academia de Studii Economice consideră că România ia, în schimb, 1.581.760 tone de substanţe periculoase, din care 192.000 de tone de cianură de sodiu şi se alege cu un „dezastru durabil”.
În raportul ASE – „Adevărul despre proiectul Roşia Montană” – se scrie despre resursele financiare pe care Gabriel Resouces le-a investit în promovarea proiectului de minerit prin cianuri, incluzându-se aici capacitatea acestui investitor de a influenţa autorităţile române în problema Roşia Montană.
Gabriel plăteşte tot
„În condiţiile în care statul român, prin ANRM şi Ministerul Economiei – la nivel central – şi prin diverse organisme – la nivel local – au sprijinit tacit sau explicit interesele companiei străine private, societatea civilă s-a mobilizat pentru apărarea interesului statului român”, se arată în raport, precizându-se însă că „lupta este inegală”. Aceasta deoarece RMGC – Gabriel Resouces a investit şi investeşte enorm în studii de fezabilitate, promovarea proiectului, strămutarea oamenilor din zonă, în timp ce societatea civilă e reprezentată de câteva ONG-uri, cultele religioase, universitari şi oameni de cultură, cu acces limitat la resurse şi puţin promovaţi în mijloacele mass-media.
„În scopul campaniei media, Gabriel (Resources – n.r.) a făcut contract cu o firmă de comunicaţii internaţională pe trei ani: 1 martie 2009 – 29 februarie 2012, pentru o taxă anuală de 450.000 euro şi o taxă de succes de 800.000 euro plătibilă la sfârşitul celor trei ani dacă anumite criterii sunt îndeplinite. Gabriel a plătit pentru 2009 suma de 375.000 euro”, se arată în raportul ASE.
Citeşte şi:
Guvernul PDL-UDMR încurajează cianurile