Moştenitorii se luptă cu Elena Mureşan prin instanţe

TRIBUNALUL BIHOR SI JUDECATORIA ORADEAAndreea Radu este parte în procesul codrilor – dosarul nr. 1705/177/2010 – având statut de moştenitoare a bunicii sale, Maria Radu. Tânăra timişoreancă se arată hotărâtă în a-i zădărnici avocatei Elena Mureşan încercările de a se împroprietări cu cele aproape 63.000 de hectare, pe care judecătoarea aleşdeană Ioana Dudaş le-a acordat Mariei Radu, reprezentată în instanţă chiar de Mureşan. Această avocată e şi ea parte în proces, fiind recunoscută de Tribunalul Olt, în urma unui contract de întreţinere pe care l-a încheiat în 2011 cu bunica Maria Radu, la care a încheiat două acte adiţionale.
CU MURIBUNDA LA SEBEŞ
Deşi Maria Radu locuia la Alba Iulia, la fel ca şi Elena Mureşan, ultimul act adiţional la contractul de întreţinere a fost încheiat la Sebeş, de către notarul Olimpiu Burz, pe 28 ianuarie 2011. La o zi după, Maria Radu a fost internată în spital, stingându-se din viaţă, în spital pe 6 februarie.
În prezent, la Judecătoria Oradea mai există pe rol un dosar (9185/271/2011) ce se leagă de procesul codrilor. În acest dosar, Andreea Radu cere anularea contractului de întreţinere şi a actelor adiţionale, pentru a o priva pe Elena Mureşan de orice calitate procesuală de moştenitoare a Mariei Radu. Procesul are ca prim termen de judecată data de 20 septembrie 2011. O acţiune similară împotriva avocatei Mureşan a fost iniţiată şi de alţi moştenitori ai boierului Alexandru Mateescu – cel care a realizat averea incomensurabilă în perioada interbelică, naţionalizată de comunişti şi care, iată, printr-un contract de întreţinere contestat, ar putea ajunge acum în mâinile unora ce nu au nicio legătură de rudenie, oricât de îndepărtată, cu boierul. Rudele boierului Mateescu – Lucia Nicolescu, Gheorghe Şulţ şi Ion Matei – au iniţiat la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti o acţiune prin care, la fel ca în demersul Andreei Radu, se încearcă anularea actelor de care se prevalează acum Elena Mureşan.

One thought on “Moştenitorii se luptă cu Elena Mureşan prin instanţe”

Leave a Reply to Fodor Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *