Am fost azi suporter. Microbist 100% în tribune și nu doar în fața televizorului. Mirosul ierbii nu poate fi transmis prin tubul catodic și nici măcar prin cristalele LCD. Azi, la ora 18, observând tribunele stadionului Iuliu Bodola m-am simțit din nou mândru că sunt fan orădean. La pauză, vâzând tribunele stadionului tot mai populate, în ciuda frustrantului 0-0 după primul mitan, am simțit o bucurie pe care o credeam uitată în negura promovărilor trecute. O bucurie interioară, care îmi spunea că nu se poate ca și azi Bihorul să se împiedice de o UTA șchioapă.
O UTA inimoasă și totuși, o UTA redusă în mijloace fotbalistice. Prea erau fotbaliști feciorii noștri. Prea multe speranțe se întrupaseră pe stadionul ce poartă azi un nume imens: numele marelui Iuliu Bodola, cel mai mare fotbalist pe care l-a dat vreodată Oradea-Mare. 10.000 de orădeni s-au grăbit azi spre stadion. 10.000 de bihoreni și-au adus aminte azi de vechea lor dragoste. 10.000 de microbiști cu Bihorul în suflet s-au grăbit să-și gate trebile de zi cu zi pentru a închina Zeului fotbalului bihorean două ore din viața lor.
Poate că nu au fost cei mai fanatici dintre suporterii lumii. Poate că nici nu trebuie să ne așteptăm ca tradiția să reînvie asemenea imaginilor suprarealiste de pe Teatrul Viselor sau de pe legendarul Anfield Road. Astea vin cu timpul. Deprinderile se reaprind greu. Și totuși, s-a trăit. S-a transpirat. S-a scandat. Am revenit la VECHEA DRAGOSTE. Dragostea cea reală. Cea pe care o vezi ÎN FAȚA OCHILOR. În jucătorii ăștia tineri, mulți dintre ei încă juniori, în vârstă și în trăiri, ne-am pus toate speranțele. Ne-am imaginat că ne vom depăși toate frustrările.
Meciul cu UTA era o ocazie perfectă. Cine ne putea sta în cale o dată ce vom fi depășit Bătrâna Doamnă? … băieții lui Ghiță Ghiț s-au dăruit. Au încercat. Au arătat că știu fotbal și și-au arătat și limitele, date de emoții, de vârstă sau, în cazul unora, pur și simplu, de limitele abilităților fotbalistice.
Nu are rost să fac aici o cronică a fazelor de meci. Trec dincolo de centrările nereușite, de driblingurile fără finalitate și dincolo de asaltul de final, ce a generat trăiri greu de înțeles pentru cei din afara fenomenului.
Și e musai SĂ TRECEM CU TOȚII dincolo de dezamăgitorul 0-0 cu arădenii. Suporterii orădeni sunt datori să demonstreze și ei ceva jucătorilor. Să le demonstreze că dragostea pentru culorile locale transcede luftul sau indecizia vreunui jucător. Cei 10.000 au datoria de a realiza că azi avem FOTBAL la Oradea. Iarba de pe stadionul Bodola parcă respiră astfel. Altfel se respiră și la peluza de la tabelă, unde cei câteva zeci de fanatici de sub tabelă sunt EXEMPLUL pentru marea masă a suporterilor. EI sunt cei care au răgușit azi – și nu doar azi – strigându-și mândria de a fi orădeni. Nu avem voie să ne uităm la acești tineri fanatici ca la niște tineri nebuni, ci să ne transformăm, la rândul nostru, de la odraslă la bunic, într-un public nebun, împătimit dar, mai presus de toate, FRUMOS.
Pentru că, indiferent ce face Bihorul la Pitești, sâmbătă, sâmbăta viitoare, pe 14 mai, lupta revine pe stadionul Bodola. Indiferent de ce se va întâmpla la FC Argeș, FC Bihor va fi și sâmbătă, 14 mai, în cărțile promovării. Atunci, în față ne va sta Alro Slatina. Și ceva îmi spune că frustrările derby-ului istoric cu UTA nu vor mai plumbui gleznele fotbaliștilor bihoreni.
Așa că… Hai Bihoru’!
Promovarea se obține cu inima!
Clasamentul, azi:
