Stop, start și iarăși stop, printre gropi, pe DN79

oradea arad15 semafoare frâng elanul șoferilor ce circulă pe DN 79,  de la Oradea la Chișineu-Criș.E un număr record de semafoare, pe care doar executanții lucrărilor îl pot explica. La fel cum doar ei pot explica de ce taie la nesfârșit drumul, fără vreun rezultat vizibil. Vorbim de o distanță de 75 de kilometri.

Am parcurs-o și eu în Ziua de Paște, în mai bine de-o oră și jumătate. Prin comparație, în ciuda drumului prost, înainte ca aceste semafoare să-și facă apariția, făceam drumul în aproximativ o oră. Și recunosc, nici acum n-am stat cuminte la toate. Nu de alta, dar e efectiv o bătaie de joc.

Astaldi

Italienii de la Astaldi, prin subcontractorii lor, își bat joc de ani de zile de drumul dintre Arad și Oradea. Recent, s-a trezit din amorțeală și ministresa Transporturilor, Anca Boagiu, care i-a amenințat pe constructori cu rezilierea contractului. Ar fi însă o tragedie, pentru că ne-am alege doar cu alte întârzieri și cu drumul la fel de prost. Sau, poate, și mai prost.

Anca BoagiuCred însă că Ministerul Transporturilor ar trebui să înceapă să-i ardă la buzunar pe Astaldi. Și încă să-i frigă bine. Asta dacă nu sunt de fapt pe-o mână mahării din minister cu mahării asfaltului. Asta ar însemna că sperietoriile Ancăi Boagiu sunt doar praf în ochii noștri. În ochii prostimii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *