FC Bihor a învins și la Iași

adrian mărkuș fc bihorFC Bihor și-a consolidat azi poziția în cursa pentru promovarea în Liga I. Echipa orădeană a învins la Poli Iași, prin dubla lui Adrian Mărkuș. Prin această victorie la o altă contracandidată pentru promovare, FC Bihor își păstrează prima poziție, la două puncte în fața Voinței Sibiu și a Petrolului din Ploiești. După meci, antrenorul orădean Gheorghe Ghiț a declarat că echipa sa se va bate la promovare cu Ploieștiul și Mioveniul. Reamintim că în acest retur, FC Bihor a învins în deplasare trei contracandidate pentru accederea în Liga I: Sibiu, Mioveni și acum Iași.

“Am întâlnit o echipă bună, solidă, o pretendentă la promovare, ca şi noi, iar succesul este cu atât mai important. Am jucat bine şi am obţinut trei puncte foarte importante. Atuurile noastre cred că sunt pregătirea fizică bună şi tinereţea jucătorilor, dorinţa lor de afirmare, iar aceste victorii le sporeşte încrederea că pot evolua pe prima scenă în sezonul viitor. Nu mă gândesc la celelalte echipe, important este ca noi să ne facem jocul şi să câştigăm cât mai multe puncte. Echipa creşte de la meci la meci, joacă tot mai bine şi sperăm să urcăm în Liga I. În opinia mea, principalele noastre contracandidate la promovare sunt Dacia Mioveni şi Petrolul Ploieşti”, a spus la finalul meciului Ghiță Ghiţ.

Sâmbăta viitoare, FC Bihor întâlnește pe teren propriu CSM Râmnicu Vâlcea.

FC Bihor lider

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *