După trei zile în care începeam să mă simt deja adoptat de Creta lui Zorba, Christian Tour a sunat adunarea: urma să luăm vaporul spre o altă mândrie a lumii elene: micuţa Santorini. Această insulă vulcanică e unul dintre cele mai spectaculoase şi pitoreşti locuri pe care le-am văzut vreodată. Şi-am fost în două-trei locuri… E toată numai un urcuş şi-o coborâre.
Am fost surprins să observ că plaja era dominant neagră. Staţi liniştiţi. Nu din cauza mizeriei, ci a pietrei vulcanice. O piatră măruntă, insuportabil de caldă în bătaia soarelui. De la ghidul turistic am aflat că de fapt de vină pentru fierbinţeala pietrei nu ar fi culoarea neagră, ci iodul pe care-l conţine această rocă specială. Iodul, nu iadul. O fi, că prea le spunea cu foc…
Dacă plaja e neagră, casele sunt de un alb curat. Santorini este locul care îţi dă senzaţia că fiecare familie şi-a construit biserica proprie. În sătucul Pyrgos cică sunt mai multe biserici decât case.
De fapt, se spune că Santorini este locul în care avem mai multe biserici decât case, mai mult vin decât apă şi mai mulți măgari decât bărbați. Comparaţia dintre măgari şi bărbaţi aveam s-o resimţim cu toţii. Mai ales Daniel, ghidul nostru turistic. Reţineţi: e bine să te fereşti de greci nu numai când îţi oferă daruri, dar chiar şi atunci când îţi închiriază ATV-uri! Pentru că în Santorini ATV-urile consumă cam cât jeep-urile iar turiştii sau, mă rog, ghizii turistici, sunt numai buni pentru a încasa „gingaşii” pumni vulcanici ai măgarilor din Santorini… Deh, o fi rămas ceva vulcanic prin aer.
Revenind la impresiile vizuale, insula e prea frumoasă pentru unii dintre măgarii pe care îi adapă. Satele, mă rog, orăşelele, arată ca desprinse din vreun basm. Deşi eşti în Santorini, ai senzaţia că peisajul e desenat cu… creta!
Lăcaşurile de cult arată la fel: văruite în alb şi cu o cupolă albastră, rotundă. Alb şi albastru – culorile Greciei, culorile libertăţii. Elefteria – cum ar zice elenii, care au grijă să-ţi aducă aminte la tot pasul că eşti în Grecia. Drapelul Eladei e arborat peste tot, chiar dacă într-un loc sau două e făcut zdrenţe de briza Mării Egee.
Iar dacă şi-au văruit căminele în alb, santorinienii au găsit o întrebuinţare şi întunecatei roci vulcanice: şi-au construit ziduri din aceasta. Brad Pitt şi Angelina Jolie au învăţat şi ei ceva din obiceiul ăsta, înconjurându-şi vila, pardon, castelul, cu roca vulcanului.
Parcă pentru a-şi copleşi definitiv peţitorul, Santorini a scos din rocă încă un număr de magie: e plaja roşie din extrema sudică a insulei – plajă ce izvorăşte direct din stâncile de culoare roşiatică care duc de milenii o luptă zadarnică cu apa sărată a mării helenice.
Asiaticii au luat deja cu asalt Santorini, chiar dacă e numai luna mai. Miri şi mirese cu ochii migdalaţi vin din celălalt capăt al lumii pentru a-şi imortaliza iubirea în bătaia soarelui ce apune atât de romantic la Oia. Prietenii noştri care se închină altor zeităţi nu au nicio jenă să invadeze insula închinată lui Hristos, pentru a se freca la ochi când li se iveşte fabuloasa şi sălbatica plajă roşiatică.
Credit foto: Anca Baciu, Mircea Grumaz, Costel Demian, Călin Corpaş şi cu siguranţă că şi alţii…
Insula Santorini, unde am fost în mai 2012:
Insula Creta, mai 2012:
