O Europă Unită sau un Al Treilea Război Mondial?

russia vs europeAseară, într-o emisiune televizată, la Digi 24, cu Valeriu Zgonea – preşedintele Camerei Deputaţilor, am ridicat problema atmosferei geopolitice, în contextul recentei vizite a vicepreşedintelui SUA, Joseph Biden, la Bucureşti. În timp ce România se apropie tot mai mult de SUA, Ungaria se lipeşte tot mai pregnant de Moscova. Iar Kremlinul, deloc întâmplător, apelează tot mai mult la China, încercând să-şi diversifice pieţele unde poate exporta energie. Cu o insignă reprezentând drapelele român şi american prinsă la piept, Zgonea vorbea despre exportul de securitate pe care îl realizează România, prin comportamentul său euro-atlantist, plin de toleranţă şi faţă de minorităţile naţionale.  Iată, însă, că în regiune lucrurile se complică. La un moment dat, Zgonea făcea o paralelă deloc plăcută, dar utilă, între evenimentele de acum şi ceea ce se întâmpla în Europa anilor ’30, înaintea izbucnirii celui De-al Doilea Război Mondial. Continue reading O Europă Unită sau un Al Treilea Război Mondial?

Interviu: Zgonea se ţine protectorul mediului!

valeriu zgoneaÎntr-un interviu pe care i l-am luat preşedintelui Camerei Deputaţilor, acesta se prezintă ca un înfocat apărător al mediului şi un susţinător al dezvoltării sustenabile. Aceasta în ciuda poziţiei PSD pro-cianuri la Roşia Montană şi pro-gaze de şist, Valeriu Zgonea susţine că, împreună cu Ponta vor investiţii cu respectarea mediului. “Şi Victor Ponta şi eu, credem foarte mult în protecţia mediului. Echilibrul ecologic, protecţia mediului, să laşi şi generaţiilor următoare ceea ce ai primit”, zice Zgonea.

Interviul a fost publicat în Jurnal Bihorean şi pe bihon.ro. Acum, şi pe calincorpas.ro: Continue reading Interviu: Zgonea se ţine protectorul mediului!