Interviu: Zgonea se ţine protectorul mediului!

valeriu zgoneaÎntr-un interviu pe care i l-am luat preşedintelui Camerei Deputaţilor, acesta se prezintă ca un înfocat apărător al mediului şi un susţinător al dezvoltării sustenabile. Aceasta în ciuda poziţiei PSD pro-cianuri la Roşia Montană şi pro-gaze de şist, Valeriu Zgonea susţine că, împreună cu Ponta vor investiţii cu respectarea mediului. “Şi Victor Ponta şi eu, credem foarte mult în protecţia mediului. Echilibrul ecologic, protecţia mediului, să laşi şi generaţiilor următoare ceea ce ai primit”, zice Zgonea.

Interviul a fost publicat în Jurnal Bihorean şi pe bihon.ro. Acum, şi pe calincorpas.ro: Continue reading “Interviu: Zgonea se ţine protectorul mediului!”