Ponta e balonat de la gazele de sist

gaze de sistExistă o vorbă: adevăr grăieşte gura păcătosului. Aşa şi azi, cu preşedintele Consiliului Judeţean, Cornel Popa. “E transpartinic!”, a constatat Cornel Popa, când s-a referit la problema gazelor de sist, ce riscă să asfixieze Bihorul. Trist e că are dreptate. Concesiunea perimetrelor de exploatare a zăcământului, inclusiv a celor din Bihor, s-a realizat în 2010, când la guvernare era PDL, în frunte cu cianuristul-şef, Băsescu Traian.

Mare ecologist în Opoziţie, Ponta a defectat ca la comandă, o dată ce a ajuns la butoane. Cică l-a convins premierul polonez. Cred însă că e doar un crenvuşt polonez pe care Ponta Victor ni-l livrează, ca unor proşti. Continue reading Ponta e balonat de la gazele de sist

Transpartinic. E cuvântul-cheie.

basescu si baniiE cuvântul ce definește într-o bună măsură modul în care se cos și se descos ițele în cercurile Puterii din România. „Sentimentul românilor e că puterea cetăţeanului simplu nu reprezintă nimic şi că politicienii fac şi desfac totul”. A fost Traian Băsescu, la 18 noiembrie 2007. Președintele acuza interesele transpartnice ce sunt pe contrasens cu cele ale românului, uitând însă să spună că nici el nu lipsește de la masa plină de bucate.

Oligarhia transpartinică din România scapă basma curată la raportul CE, scria Financial Times, în 2008.

Continue reading Transpartinic. E cuvântul-cheie.