
Rectific postarea anterioară. Până la urmă Obama s-a întâlnit cu Băsescu în Biroul Oval, discutând cu acesta 25-30 de minute, după cum scrie Mediafax. Așadar, rectific, chiar dacă și postarea anterioară pleca tot de la o știre Mediafax. Care Mediafax nu făcea altceva decât să transmită mai departe incertitudinea delegației diplomatice române plecată la Washington DC. Dincolo de succesul lui Băsescu, nu sunt deloc convins că e un succes pentru România. Sunt curios cât din discuția celor doi conducători a fost cu presa de față și cât a fost în spatele ușilor închise. E un detaliu care contează. Apoi, o jumătate de oră de discuții nu mi se pare o eternitate. Dimpotrivă. Doi aliați ar avea să-și spună mai multe, în mod normal. Asta, desigur, dacă se respectă reciproc.
Continue reading UPDATE: Până la urmă Obama l-a primit pe Băsescu…