Redevenţele la petrol vor fi mărite de Sf. Aşteaptă (nu Sf. Parascheva) ;)

Liviu DragneaÎl întreb azi pe Liviu Dragnea, înainte să urce în maşină: “Când urcăm redevenţele la petrol şi gaze?”. Răspunde omuleţul roşu: “Vorbim după alegeri!”.

//

Legendă: înainte să ajungă premier şi chiar şi la puţin timp după, Ponta ne-a tot “ameninţat” cu mărirea penibilelor redevenţe pe care statul român le încazează la petrol şi gaze, de la companii sărace, precum OMV Petrom. Subiectul a fost, însă, abandonat, atât de către PSD, cât şi de autista presă centrală.

Oare şi la moaştele Sf. Parascheva, Ponta s-o fi rugat tot la Chevron şi Halliburton? 😉

Când suntem cu adevărat bogaţi?

sonda gaze de sist din suaÎn ce măsură o bogăţie a subsolului mai este bogăţie, dacă atentează la existenţa altor bogăţii indiscutabile? O întrebare aparent filosofică, dar cu implicaţii cât se poate de profunde în România secolului XXI. O întrebare la care nu ne aşteptăm să răspundă guvernanţii ce, mai nou, nu ştiu decât să pună „banda”, atunci când vine vorba despre exploatarea hidrocarburilor. În special a gazelor de şist. Pentru a ne amorţi simţurile, ne spun cum ne vom câştiga independenţa energetică, cum ne vom îmbogăţi (!), exploatând tot ce se poate exploata în ţara asta. Continue reading “Când suntem cu adevărat bogaţi?”

Bine ati venit in “cominotatea” OMV Petrom!

popa selischi petromScriu, a şaptea zi după scripturi, puţin altfel despre evenimentul OMV Petrom de la Hotelul Hilton din Oradea, moment luat pe piept şi capitalizat politic şi de prezidentul Judeţului, Cornel Popa. Chiar dacă de la Suplac lucrurile se văd, poate, puţin altfel, decât din Hilton Oradea. Ajunsă pe malul Crişului (la propriu!), şefa OMV Petrom, Mariana Gheorghe s-a lăudat cât de bun e Petrom-ul (nu de preţurile de la pompă era vorba, desigur). Şi, procedând astfel, a reuşit să adoarmă toată asistenţa… Unii au găsit mai interesant Facebook-ul, cum altfel? O asistenţă, cum s-ar zice, selectă: cu prefect, subprefect, parlamentari, şefi, şefuţi… Pe presari nu-i mai luăm în calcul, deşi unii ar merita… mai mult decât alţii! 🙂

Gabriel Selischi, directorul de producţie al Petrom, a reuşit, însă, să ne bine-dispună pe (mai) toţi, vorbind într-o limbă română originală. Continue reading “Bine ati venit in “cominotatea” OMV Petrom!”