Bella Italia! Spania, teme-te!

Balotelli Super-star Italia - Germania 2-1La Roja are toate motivele să se teamă de Italia. Spre deosebire de spaniolii care s-au chinuit în semifinala cu Portugalia, Italia a trecut de Germania fără ca cineva să le poată pună la îndoială victoria. Şi cu Anglia, deşi au ajuns la loteria penalty-urilor, italienii au fost cu două clase şi-un vagon de pierdut peste insulari, vorba unui prieten.

Spaniolii ştiu fotbal, ştiu forţa Italiei şi mai nou ne arată că ştiu să fie cinici până la extrem. Îşi sacrifică toată ştiinţa fotbalului pe altarul Rezultatului. Continue reading “Bella Italia! Spania, teme-te!”

De la Moise Guran la Hitler, prin Merkel. Sau cum poate deveni UE un imperiu german.

moise guran merkel hitlerCharismaticul realizator al emisiunii Ora de business de pe TVR2 nu se sfieşte să spună tot ce-are pe suflet. De aceea, de câte ori butonez televizorul şi dau peste simpaticul şi, în acelaşi timp, interesantul Moise Guran, las telecomanda să se odihnească până termină analistul economic de pe sticlă ce are de spus…

Recunosc însă că luni seară maestru Guran aproape că m-a şocat. Vorbind despre „Ghermania”, care ea încet-încet pune stăpânire (economică, desigur) peste „Oiropa” (aşa cum pronunţă nemţii Europa), Guran nu s-a sfiit să-i deseneze Angelei Merkel mustăţi à la Hitler! 🙂   Continue reading “De la Moise Guran la Hitler, prin Merkel. Sau cum poate deveni UE un imperiu german.”