Întrebarea este exercițiul ce aprinde licărul inteligenței umane. Nu putem progresa fără să ne punem întrebări. Vom găsi răspunsuri la problemele ce ne preocupă doar adresându-ne întrebările care contează. Acțiunea se cere precedată de gândire, iar gândirea nu se poate manifesta în absența dubitativului.
Continue reading Ce ne-am face fără întrebări?Tag: ganduri
Nu-ți fă iluzii, ca să n-ai deziluzii
Ca jurnalist, nu trebuie să-ți faci iluzii, ca să n-ai deziluzii, vorba lui nea Imi Ienei. Nu trebuie să-ți faci iluzii că vei avea un cor de lăudători în spate (cum au unii politruci), chiar dacă ai scris un articol bun. În cel mai bun caz, unul sau doi colegi vor ține să-ți transmită că le-a plăcut articolul tău. Invers, ”Slavă Domnului”, sunt exemple destule… Continue reading Nu-ți fă iluzii, ca să n-ai deziluzii
Din maimuţă, oameni şi din oameni, maimuţe!?
„Cine strigă mai tare, se aude mai bine”. E filosofia la care par să adere tot mai mulţi locuitori ai ţării ăsteia. Că sunt în familie, că vorbesc la telefon, că sunt la servici, pe stradă sau la restaurant. Şi mai ales la TV!
Şi nu mă refer neapărat la a vorbi pe un ton mai ridicat (recunosc că mă surprind şi eu în postura asta, destul de des), ci mai ales la cei care şi-au făcut din a vitupera un scop în sine, uitând că dincolo de inflexiunile vocale mai mult sau mai puţin graţioase, trebuie să ai şi substanţă în ceea ce spui. Ori măcar o oarecare coerenţă.
Pe măsură ce vom zbiera tot mai mult unii la alţii pentru te miri ce, vom semăna tot mai mult cu un neam de cercopiteci. Nişte cercopiteci urlători, cu păduri din ce în ce mai puţine. Prietenii banului şi ai betonului ştiu de ce…
Plec la Vamă… Folk You everybody!
„Folk You” tuturor! Staţi aşa, nu mă înjuraţi încă. Nu v-am trimis niciunde… 🙂 Vă spun doar că de miercuri, 20 august, vreme de o săptămână sunt plecat la Vama Veche. Am ţinut să fiu prezent la ediţia din acest an a festivalului Folk You. Sună interesant, nu? Aşa am zis şi eu. Aşa că m-am decis să zăbovesc şi eu pe la Vamă vreme de o săptămână. Mai ales că în perindările mele pe litoralul românesc doar din greşeală m-am rătăcit într-o după-masă şi pe la Vama Veche. Continue reading Plec la Vamă… Folk You everybody!
FC Bihor – UTA, zero peste tot și 10.000 de frustrări
Am fost azi suporter. Microbist 100% în tribune și nu doar în fața televizorului. Mirosul ierbii nu poate fi transmis prin tubul catodic și nici măcar prin cristalele LCD. Azi, la ora 18, observând tribunele stadionului Iuliu Bodola m-am simțit din nou mândru că sunt fan orădean. La pauză, vâzând tribunele stadionului tot mai populate, în ciuda frustrantului 0-0 după primul mitan, am simțit o bucurie pe care o credeam uitată în negura promovărilor trecute. O bucurie interioară, care îmi spunea că nu se poate ca și azi Bihorul să se împiedice de o UTA șchioapă. Continue reading FC Bihor – UTA, zero peste tot și 10.000 de frustrări
Noi. Care noi?
Mă bântuie un gând demonic: dispariția, destructurarea. Adică neantul. Sau, mai exact, perspectiva distrugerii. O distrugere prea puțin samavolnică. O distrugere voluntară prin inconștiență. O auto–distrugere nepremeditată, inconștientă dar parcă atât de bine orchestrată. Și nu orchestrată neapărat din exteriorul ființei vizate. Există un CEVA, un sâmbure otrăvit, o sămânță rea, un vierme infailibil. În fine, un virus parcă fără de antidot, pentru că nu pare creat în laboratoarele demiurgice ale plămăditorilor de viruși, cu „antimateria” lor – antivirușii. Mă refer la laboratorul primordial, cel al frământărilor, al prefacerilor. Continue reading Noi. Care noi?
Reproșul, veninul ce-l purtăm în gene
Până la această stare de evoluție noi, oamenii, nu am reușit să ne debarasăm de două grele moșteniri genetice, ce caracterizează de multe ori relațiile inter-umane. Mă refer la reproșul vituperant și la bârfa patologică. În cele ce urmează, voi așterne câteva gânduri personale doar despre prima dintre cele două moșteniri viciante ale condiției umane. Voi scrie despre reproș, reproșul de multe ori maniacal, căruia îi cădem pradă toți, la un moment dat. Îi ofer acum un primat reproșului, în relația sa de rubedenie cu bârfa, fie și numai pentru că e mai demn. Continue reading Reproșul, veninul ce-l purtăm în gene
De prea multe ori – „De ce?”
De ce mai stăm? De ce nu plecăm? De ce nu acționăm? De ce nu REacționăm? De ce ne lăsăm călcați? De ce? De ce nu le ‘tem o palmă? De ce nu avem curaj? De ce? Continue reading De prea multe ori – „De ce?”
Cică… japonezii ăștia
Cică am auzit la radio, și nu orice fel de radio, că cică după catastrofa asta naturală și chiar nucleară a japonezilor, ne vor bombarda bandiții internetului. Cică ne vom trezi cu un noian de mailuri care mai de care mai bine meșteșugite, pentru a ne cere să donăm pentru a-i ajuta pe sărmanii japonezi. Și cică vor fi țepe. Noroc că suntem prea săraci pentru a-i mai omeni și pe alții… Continue reading Cică… japonezii ăștia