De ce nu poartă Naţionala României stema naţională pe piept, ci băşica FRF?

Nationala Romaniei poarta pe piept stema FRF, nu Stema NationalaNaţionala de fotbal a României continuă să joace cu parodia aceea de emblemă a FRF pe piept. Jucăm cu o băşică de doi lei pe piept, împresurată de trei fâşii tricolore, de parcă cineva vrea să-şi bată joc cu orice preţ de noi. Ca şi cum România ar fi o ţară prăpădită, fără simboluri naţionale şi, în criză de idei, am pus pe piept o emblemă ce ar putea fi realizată şi de un copil de grădiniţă.
Oficialii FRF uită că fotbalul înseamnă şi mândrie naţională. Suntem văzuţi ca ţara ţiganilor şi nici nu e de mirare, când noi nu ştim să ne promovăm Stema Naţională, una sugestivă, plină de semnificaţii, de altfel. Ştiu, veţi spune că la cum joacă echipa noastră acum, problema stemei de pe piept e cea mai mică acum.
O fi, dar stărui să vă întreb. Dacă ce purtăm pe piept nu contează la nivel simbolic şi subliminal, atunci ce ce toate naţiunile fotbalistice ale Europei poartă simbolurile naţionale pe tricourile echipelor naţionale?

Ungurii – cu stema cruciată a Sf. Ştefan, emblemă naţională a statului maghiari, englezii – cu leul britanic, francezii – cu cocoşul galic, nemţii, ruşii – cu vulturii naţionali, italienii – pur şi simplu şi-au pus drapelul tricolor italian pe tricourile azzure. Spaniorii au o ditamai stema regală pe piept, cehii, polonezii – la fel, scandinavii poartă şi ei crucile naţionale pe piep. La fel grecii, iar turcii, cum altfel, cu semiluna albă pe fond roşu.

Ce părere aveţi? Schimbăm băşica de pe piept cu Stema Naţională sau îi dăm înainte cu ideile sterpe ale FRF?
Vă aduc aminte că noi strigăm “Hai, România!”, nu “Hai, FRF!”, atunci când susţinem Echipa Naţională. Chiar aşa, e Echipa Naţională, nu echipa Federaţiei. Vă spune ceva, asta?

PS: Marile echipe ale Europei folosesc, într-adevăr, sigla federaţiei naţionale de fotbal pe echipament, însă doar pe tricourile de antrenament şi eventual pe treninguri. Iar cei care folosesc o siglă a federaţiei, cum e cazul englezilor şi a francezilor, este una cât se poată de încărcată de simbol naţional, dacă ne referim la leul britanic sau la cocoşul galic. În niciun caz nu folosesc o siglă atât de jenantă precum cea de pe tricoul Naţionalei României.

no images were found

Euro 2012: