Uciderea jurnaliştilor francezi de la Charlie Hebdo pentru că şi-au permis să ironizeze anormalitatea, extremismul, fie el şi religios, în societatea franceză şi nu numai, arată cât de fragilă este democraţia. Nu comentez gusturile unora sau ale altora pentru ironie şi nici calitatea satirei de la publicaţia pariziană.
Continue reading Îngerii lui Charlie
Category: Presa
Un JB Russ, dar fără ruşi ;)
În premieră, azi, sub sigla Jurnal Bihorean a apărut sintagma “o marcă Russmedia”. Pentru că lucrez la acelaşi ziar deja de 11 ani, cred că e bine să explic apariţia acestei sintagme, hotărâtă de patronat. Mai ales că s-a nimerit să fiu responsabil de ediţia JB în care a fost inserată sub sigla ziarului precizarea respectivă. Continue reading Un JB Russ, dar fără ruşi 😉
Cum m-a premiat şi apoi m-a cenzurat Bihorel…
Miercuri seara am fost la Gala premiilor lui Bihorel, organizată taman în fief-ul amicului şefilor Bihoreanului. E vorba, desigur, despre prefectul Claudiu Pop (absent la gală, strategic), pe care Bihoreanul l-a ţinut în puf (iar pe mine colegul Criş mă făcea praf, îşi imagina el) în acele zile delicate, când eu îi arătam lui Pop că are o mică problemă la coloana vertebrală. Fief-ul este, ce truism!, Hotelul Dacia Continental, deţinut de familia Pop. Ma(i)estrul Mircea Chirilă a fost în formă, dovedind că nu şi-a pierdut talentul umoristic, mai ales când vine vorba să-i picteze colorat pe alţii. 🙂 Continue reading Cum m-a premiat şi apoi m-a cenzurat Bihorel…
7 semnate C.C. pe bihon.ro
Aleşii locali din Oradea şi Sânmartin încearcă să convingă ANRM să scoată cele două UAT-uri din perimetrul de exploatare a gazelor EX-3 Băile Felix. O fi doar o acţiune de imagine sau Ilie Bolojan şi Lucian Popuş chiar cred că au ceva şanse?
Oradea şi Sânmartinul vor afară din EX-3 Băile Felix
Ecologiştii nu se lasă. Concurs pentru Roşia Montană şi info-campanie anti-gaze prin judeţ.
Concursul ce te duce la Roşia Montană
După o licitaţie cu cântec, câştigată de firma la care a lucrat şeful de cabinet al preşedintelui Popa, Horea Carţiş, se vede treaba că strategia de dezvoltare a judeţului, încropită anul trecut, are bube. Opoziţia le arată, totuşi, timidă. Însă chiar şi preşedintele Cornel Popa recunoaşte că aceasta este evident perfectibilă.
Strategia judetului, o carte de povesti?
Prefectul Claudiu Pop îşi continuă alergătura după imagine. După ce l-a adus la Oradea pe preşedintele ANRM, Gheorghe Duţu, pentru a lansa aici o perdea de promisiuni cu gazele în Felix, la Colegiul Prefectural din această săptămână, prefectul Pop nu a ratat ocazia de a evidenţia… pagina de Facebook a Prefecturii! O chestie foarte serioasă, desigur. Revenind la acţiunea Pop – Duţu, cu această ocazie am asistat la revenirea postacilor politici pe forumul Bihon.ro. Semn că disperarea e mare. 😉
Prefectul Claudiu Pop se laudă cu Face-Prefectura lui
Angajamente gazoase pentru Felix Continue reading 7 semnate C.C. pe bihon.ro
Un deontolog de viţă…
Deloc întâmplător, tocmai pentru că nu mi se rupe de ţara asta şi de locuitorii ei, adică de tot ce înseamnă Viaţă încă, prin munţii şi câmpiile noastre, sunt luat la pietre. De cine? Tocmai de către “iluştrii” mei colegi de breaslă, care par să nu mai vadă pădurea de copaci. Aşa e când înghiţi otravă picătură cu picătură. La un moment dat, devii tu însuţi o otravă.
În acest caz, este vorba despre Nicolae Pop, de la Informaţia de Bihor. Primesc lecţii de deontologie de la un tip condamnat penal. La mulţi ani, Nicule! Ca de început de an. Ani liberi, desigur. Continue reading Un deontolog de viţă…
CinCi semnate C.C. pe Bihon.ro
C. Consecvenţa protestatarilor marşului Roşia Montană a început să-i calce pe nerv pe poliţiştii de la Rutieră, obişnuiţi să stea la pândă doar când e vorba de dat amenzi şi prins la fiolă şoferi. Aşa e când nu-ţi pică nimic. Te enervezi că trebuie să stai după dosul unor protestatari cărora chipiul tău nu le pricepe nicicum motivaţia. Plus că dă bine, mai nou, în faţa oficialilor MAI, să pui tălpi, măcar simbolice, celor care s-au săturat de mizeria penibililor care ne conduc ţara. Eu nu zic că dl comisar-şef V. Pănescu e imoral. Dar măcar e amoral. Asta dacă pricepe ce-i aia. Detalii, aici. Continue reading CinCi semnate C.C. pe Bihon.ro
Jurnal Bihorean: Moţii nu gustă cianura!
Jurnal Bihorean le transmite tuturor bihorenilor că moţii nu gustă cianura. Ţara Moţilor vrea să trăiască în continuare sănătos. Moţii nu pot fi confundaţi cu angajaţii Gold-ului (RMGC). Da, şi moţii vor să muncească. Dar în primul rând vor să trăiasă sănătos. Dacă e de bună credinţă, Guvernul poate încuraja în Ţara Moţilor turismul din Apuseni, infrastructura, industria prelucrării produselor de provenienţă animală şi industria prelucrării lemnului. Toate aceste solicitări sunt prinse şi în Proclamaţia de la Câmpeni.
Schengen, tiganii si coruptia – la Digi 24 Oradea
Marţi seară am participat la emisiunea lui Octavian Haragoş, “Vocile Bihorului” de la Digi 24 Oradea. Împreună cu realizatorul şi judecătorul Cristi Danileţ am dezbătut problema noului rateu al României la întâlnirea cu spaţiul Schengen.
Emisiunea aici: VIDEO – Coruptia sau tiganii ne tin afara din Schengen?
Articole pe Bihon
Iată ce-am mai semnat pe Bihon.ro în acest început de an:
Anticipatele scot la iveală fisuri între PSD şi PNL Bihor
Cseke vrea fatade noi şi sport în scoala
Mos Gerila pentru angajatii CET Oradea
De Anul Nou, super-coada pentru permis nou
Fara permis, doar pe bicicleta si caruta
Corpas pe Bihon.ro
Mai nou, Bihon.ro adună fain articolele semnate de mine, la link-ul http://www.bihon.ro/author/calin-corpas.
Tot ce apare pe Bihon.ro semnat de mine, găsiţi adunat acolo.
Ultimele postări:
Tokes vede în USL o “restauratie post-comunistă”
Judecatorul Antik face dirigentie cu parlamentarii
Tokes, corespondenta europeana in cazul Rosia Montana
Matei rupe contractul cu PPDD (articol care am constatat ca l-a deranjat peste măsură pe “pacientul” Matei, deşi nu ştiu de ce…)
Schimbări în Consiliul Judeţean şi Consiliul Local, alegeri anticipate la Drăgăneşti
Alte articole:
Rezultatele alegerilor parlamentare din Bihor – 9 decembrie 2012
Lewinsky – pătată şi de Mediafax
Citesc o ştire pe Mediafax, despre Monica Lewinsky. Cică se luptă şi domnişoara Lewinsky cu kilogramele în plus.
Amuzant este că la un moment dat, “citind” eu pozele cu fosta amantă a preşedintelui Clinton, în dreapta ecranului observ o reclamă la Vanish. Care face referire la … pete. Ce-i drept, nu de pe rochiţă, ci de pe bluziţă.
Stau şi mă gândesc dacă reclama aia o fi fost pusă acolo strategic. 🙂 Oricum, pare că miss Lewinsky e predispusă la pete. Şi în poză apare cu un lichid în mână. Nu ştiu dacă alb sau negru…
Ce am mai scris pe bihon.ro: Bodog (PSD) – candidat USL la Senat / “Bomba” in chilotii UDMR, la Centrul Ady / Un Trofeu Carpati in batjocura pentru orădeni
Azi sunt la Digi 24 Oradea
În această seară voi fi în direct la Digi 24 Oradea, de la ora 19. Sunt invitatul lui Octavian Haragoş în emisiunea “Vocile Bihorului”. Tema: problemele din zona Padiş.
Alte detalii, aici:
Deseară sunt la Digi 24 Oradea
Azi, de la ora 19, voi fi în direct la Digi 24 Oradea. Sunt invitatul lui Octavian Haragoş la emisiunea „Vocile Bihorului”. Tema: bătaia de joc numită Autostrada Transilvania.
Fac revista presei la TVS Oradea
Săptămâna viitoare voi fi în fiecare dimineață la TVS, de la ora 9:15. Voi face zilnic revista presei, vreme de 15 minute, în cadrul emisiunii Capuccino de dimineață – o emisiune cu care colaborez de mai multă vreme, săptămânal. Noutatea va fi că voi apărea zilnic pe sticlă, în următoarele cinci zile.