Runda 2 în meciul PNL – Consiliul Judetean Bihor

Grupul PNL din Consiliul Judetean Bihor face o Opozitie dusa la extrem impotriva coalitiei PSD - UDMR - ALDE
Grupul PNL din Consiliul Judetean Bihor face o Opozitie dusa la extrem impotriva coalitiei PSD – UDMR – ALDE

Liberalii sunt aşteptaţi să revină la masa plenului CJ Bihor şi să-l valideze pe noul consilier PSD. Bolojan vrea ceva la schimb.

ORADEA. Aleşii judeţului sunt convocaţi a doua oară mircuri, 27, să îl valideze pe Adrian Szatmari consilier judeţean PSD în locul Anei Maria Tiron, căzută în dizgraţia lui Ioan Mang şi exclusă din partid. Dacă marţea trecută, aleşii PNL au boicotat şedinţa, lăsând coaliţia PSD-UDMR-ALDE în 17 consilieri şi, implicit, în imposibilitatea de a mai adopta vreo hotărâre, pentru azi Ioan Mang aşteaptă ca liberalii să revină la masă şi să-l valideze pe noul consilier PSD. Mang susţine că, dacă procedează altfel, liberalii ar contesta, practic, rezultatul alegerilor de anul trecut şi că s-ar pierde luni bune cu pregătirea şi desfăşurarea alegerilor anticipate. Aceasta într-o perioadă în care Bihorul trebuie să depună proiecte europene.
Tot Mang a furnizat o informaţie: anume că PNL, adică Bolojan – după cum s-a exprimat Mang – vrea ca Judeţul să cedeze în favoarea Primăriei o bucată de pământ din faţa clădirii Teatrului de Stat din Oradea. Este vorba despre suprafaţa acoperită cu arbori tuia, care ar urma să fie tăiaţi, prin pavarea integrală în cheie pietonală a Pieţei Regele Ferdinand. La schimb, conducerea CJ Bihor va repune pe tapet terenul pus la dispoziţie pentru centrul de cercetare al AJOFM, sabotat până acum de aleşii PNL, care s-au opus cedării de teren pe strada Blajovici (Abatorului). 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *