Olimpicii români – echipaţi fără blazon, în treninguri fake! + vezi cum s-au îmbrăcat alte naţiuni!

Rio 2016 - Olimpicii români medaliaţi cu aur sunt nevoiţi să îmbrace un trening contrafăcut, iar la piept, în loc de emblema României apare logo-ul JO de la Rio! O ghiduşie marca incompetenţilor de la COSR!
Rio 2016 – Olimpicii români medaliaţi cu aur sunt nevoiţi să îmbrace un trening contrafăcut, iar la piept, în loc de emblema României apare logo-ul JO de la Rio! O ghiduşie marca incompetenţilor de la COSR!

Se spune că o imagine valorează cât o mie de cuvinte. Şi aşa şi este, măcar uneori. O imagine poate să îţi umple sufletul de bucurie, dar, la fel, poate să te intrige sau să te întristeze.

Medaliaţii olimpici ai României sunt batjocoriţi de COSR cu un trening fake şi, pe deasupra, lipsit de identitatea naţională obligatorie. Exemplu elocvent – pe pieptul olimpicilor români nu apare emblema României, aşa cum este evidenţiată de orice naţiune care se respectă!

Joi noaptea, m-am bucurat enorm pentru uriaşa medalie de aur de la Rio a spadasinelor românce, după ce au învins China, Rusia şi SUA. Extraordinare fetele noastre: Ana Maria Popescu (Brânză), Simona Gherman, Simona Pop şi Loredana Dinu. Şi totuşi, bucuria mi-a fost oarecum umbrită, când, urcând fetele noastre pe podium, am remarcat cât de ruşinos arată treningurile cu care le-a îmbrăcat COSR. Cromatica treningului e departe de orice tricolor românesc. Pe piept, nici urmă de vreun însemn naţional. Nu tu drapelul tricolor, nu tu stema naţională, nici o inscripţie cu “România” sau cu logo-ul tricolor COSR. Aşadar, fără identitate naţională. În schimb, ponosita bluză de trening promova pe piepturile fetelor naostre de aur doar branduri fără nicio legătură cu ţara noastră: sigla Kappa şi… sigla Jocurilor Olimpice de la Rio! Ai fi zis că fetele noastre – mândria României – concurau în echipa Atleţilor olimpici independenţi! Abia pe mânecă apare şi logo-ul COSR, adăugat pe echipament fără vreo cusătură, ci doar lipit la presă, cum de altfel au fost lipite toate siglele pe treningul contrafăcut Kappa, cu care au fost trimişi sportivii noştri olimpici la JO de la Rio.

Rio 2016 - România ia aur pe echipe la spadă. Pe podium, campioanele noastre poartă un trening fake, fără identitate naţională, aspect evidenţiat de echipamentele vecinelor de podium
Rio 2016 – România ia aur pe echipe la spadă. Pe podium, campioanele noastre poartă un trening fake, fără identitate naţională, aspect evidenţiat de echipamentele vecinelor de podium

Chiar înainte să mă umplu de dezgust văzând mizeria de echipament pe care au fost nevoite s-o poarte fetele noastre de aur, am putut remarca treningul cu un design modern, plin de personalitate, în care au fost îmbrăcate rusoaicele – dominat de inscripţia “Rusia” cu litere chirilice – dar şi stema maicii Rusii brodată frumos, cu auriu, pe braţele medialiatelor cu argint din ţara lui Puşkin sau… Putin.

Rio 2016 - Ungaria, Japonia şi Franţa, pe podium. Orice sportiv maghiar, fără excepţie, de la fotbal la polo pe apă, poartă pe echipamentul de prezentare stema naţională, cu coroana Sf. Ştefan. Se remarcă elementele de simbol şi brand naţional pe echipamentul japonezului şi al francezului.
Rio 2016 – Ungaria, Coreea de Sud şi Franţa, pe podium. Orice sportiv maghiar, fără excepţie, de la fotbal la polo pe apă, poartă pe echipamentul de prezentare stema naţională, cu coroana Sf. Ştefan. Se remarcă elementele de simbol şi brand naţional pe echipamentul coreeanului şi al francezului.

Calitatea execrabilă garnisită cu lipsa de identitate naţională a echipamentului cu care au fost îmbrăcate campioanele noastre pe podiumul olimpic este un semn cât se poate de clar că şefii COSR ori sunt hoţi, ori sunt proşti. Iar preşedintele COSR, Alin Petrache, ar trebui să demisioneze urgent după încheierea Olimpiadei. Pentru ca apoi să dea cu subsemnatul la DNA. Ce să caute la şefia olimpismului românesc un tip care nu e în stare să furnizeze lotului olimpic echipamente de antrenament şi de prezentare măcar decente, care să nu ne facă de ruşine la cea mai mare competiţie sportivă globală?

Rio 2016 - Halterofilul român Gabriel Sîncrăian ia bronzul. La pieptul său, pe treningul fake Kappa nu figurează emblema României, ci cea a JO de la Rio! O idee penibilă, nevăzută la alte naţiuni serioase.
Rio 2016 – Halterofilul român Gabriel Sîncrăian ia bronzul. La pieptul său, pe treningul fake Kappa nu figurează emblema României, ci cea a JO de la Rio! O idee penibilă, nevăzută la alte naţiuni serioase.

Este prima olimpiadă unde sportivii noştri sunt îmbrăcaţi, cică, de la Kappa. La Beijing 2008 şi Londra 2012, olimpicii români au purtat în satul olimpic şi în arenele sportive echipamente produse de marca japoneză Asics. Şi au arătat decent. Înainte, la Atena 2004, Sydney 2000, Atlanta 1996 şi Barcelona 1992, peste tot olimpicii români au fost îmbrăcaţi în Adidas, cu toate elementele obligatorii de identitate vizuală. Şi, vorba sportivilor citaţi pe tolo.ro, treningurile respective rezistă până azi, spre deosebire de fake-urile Kappa de la Rio, ce au cedat încă de la primele purtări… Curat murdar, coane Alin!

Rio 2016 - Medaliaţi cu argint, Tecău şi Mergea sunt nevoiţi să îmbrace treningul primit de la COSR, purtând la piept aceeaşi siglă Rio, ce înlocuieşte emblema României!
Rio 2016 – Medaliaţi cu argint, Tecău şi Mergea sunt nevoiţi să îmbrace treningul primit de la COSR, purtând la piept aceeaşi siglă Rio, ce înlocuieşte emblema României!

PS: Am remarcat că nici treningul de prezentare al Naţionalei de handbal feminin, marca Kempa, nu debordează de simboluri naţionale. Dimpotrivă, te apucă plânsul, când vezi cum alte ţări îşi îmbracă sportivii şi ştiu să îşi promoveze identitatea naţională, prin comparaţie cu diversele Naţionale ale României.

Vezi aici galeria foto cu treningurile purtate de olimpicii români din 1992 până azi:

Cum arată echipamentul de prezentare purtat de alte naţiuni prezente la JO de la Rio:

Rio 2016 – Vezi cum s-au echipat naţiunile serioase pentru Jocurile Olimpice!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *