Curtea Constituţională a decis: este neconstituţional să votăm în aceeaşi zi şi pentru alegerile locale şi pentru un referendum local, in contextul dat. Adică cu o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului dată cu dedicaţie pentru Oradea, fără o urgenţă obiectivă, din perspectiva CCR. Motivele nu le analizez aici, dar cu certitudine că un referendum influenţează întotdeauna atât campania electorală, cât şi rezultatul alegerilor – vezi strategiile anterioare adoptate de Traian Băsescu şi copiate acum de Ilie Bolojan. Pornesc de la altceva: un citat din reacţia primarului Ilie Bolojan, parvenită azi prin Biroul de Presă al Primăriei: „Practic, prin decizia Curţii Constituţionale, a fost amânat dreptul orădenilor de a se pronunţa într-o problemă importantă pentru comunitate”.
Mă frec la ochi şi nu-mi vine să cred că am citit aşa ceva. Ce să înţeleg eu din acest mesaj? Că ni s-a amânat dreptul din a treia încercare, sau cum? Aşa cum eu am ştiut să merg să votez la referendum anul trecut, în 2015, la fel au putut s-o facă şi toţi ceilalţi orădeni interesaţi de soarta oraşului şi de ideile primarului. Ce urmează acum după o asemenea reacţie a marelui om? Urmează să aud dinspre alţii fascinaţi până la extrem de fuziune că însăşi Curtea Constituţională emană decizii neconstituţionale numai pentru a se opune dezvoltării oraşului? Domnilor, vă rog, opriţi vânătoarea de vrăjitoare. Oricât de entuziasmaţi am fi de o idee, se cere să ne păstrăm raţiunea şi să vedem că niciodată nu există o singură soluţie – panaceu la probleme. Cei care umblă în extreme au făcut mult rău omenirii, privind la scara istoriei, până nu demult, în secolul XX. Şi, iată, o fac şi în acest secol. Pericolul fanaticilor religioşi la care este expusă însăşi construcţia europeană stă mărturie.
Îmi aduc aminte că, foarte recent, strada cerea reguli respectate, stat cu adevărat de drept şi instituţii care să-şi facă treaba respectând cetăţenii, nefăcând rabat de la legi. Teoretic, este foarte simplu şi uşor, atunci când ne convine dar, în acelaşi timp, observ că devine tot mai greu de înţeles pentru unii dornici să-şi absolutizeze Puterea, fie la nivel central sau local. Pe ultimii, de-a lungul vremii presa i-a numit baroni locali. Această etichetă nu s-a lipit şi de Ilie Bolojan, chit că conduce Oradea în mod absolut de opt ani încoace. A contat din plin faptul că a ştiut să lucreze la capitolul imagine inclusiv pe plan naţional, ajutat fiind de avântul său muncitoresc de primar harnic ce a ştiut să se folosească şi de fondurile europene puse la dispoziţia administraţiilor publice. Chiar şi cu co-finanţările de la bugetul local, pe alocuri uriaşe, ce se resimt acum în presiunea datoriei publice. Şi totuşi, chiar şi pentru un primar ambiţios precum Ilie Bolojan, respectarea legilor şi, cu prioritate a Constituţiei, nu poate fi o opţiune facultativă, indiferent de bunele intenţii şi de eventualele frustrări ce pot apărea. Iar o decizie a Curţii Constituţionale, că ne convine sau nu, nu o putem trimite în derizoriu. Pentru că riscăm noi, aici, la Oradea, să devenim derizorii.
Da, eu am fost unul dintre orădenii care au votat „DA” unirii cu Sînmartinul, anul trecut, în 2015. Mai mult, cu acea ocazie am căutat să-i ofer primarului prilejuri pentru a motiva în faţa audienţei JB şi Bihon.ro, dar şi a altor audienţe, de ce e bine ca Oradea să absoarbă Sînmartinul. Am avut „turul I”, apoi „turul II”, în decurs de-o lună. Şi totuşi, orădenii au neglijat opţiunea absorbţiei Sînmartinului, chit că tot oraşul s-a umplut de panotaje informative. Campania pro-unire a fost omniprezentă, iar cei ce se opuneau au fost, deseori, supuşi oprobiului declanşat de maşinăria pro-unire din jurul lui Ilie Bolojan ce a uitat că democraţie înseamnă, în definitiv, dreptul meu de a nu fi de acord cu tine. Au fost oameni care au murit pentru ca noi să ne putem contrazice azi, indiferent de subiect.
Până la urmă, viaţa îşi urmează cursul şi fără ca Oradea să absoarbă Sînmartinul în 2015 sau în 2016. Şi da, cred că viitorul Sînmartinului şi al Băilor Felix este lângă Oradea. Consider că este absolut necesară o strategie lucidă, demnă de secolul XXI pentru Băile Felix şi Băile 1 Mai, tot aşa cum văd, lipsit de naivitate, cum comuna Sînmartin foloseşte Oradiei şi dintr-un alt motiv: acela că reprezintă o resursă importantă de active imobiliare şi financiare pentru o Primărie Oradea înglodată în datorii. Frica celor din Sînmartin că, o dată absorbiţi vor fi marginalizaţi financiar de Primăria Oradea, cu excepţia Băilor Felix şi 1 Mai, este una legitimă din perspectiva lor. Iar această atmosferă din comună acum, în prag de alegeri, tocmai s-a tradus prin acea HCL prin care aleşii PNL (!), în frunte cu primarul Popuş, colegi de partid cu Bolojan, stabileau că referendumul lor validat din 2015 e deja expirat!
În condiţiile în care Curtea Constituţională a stabilit deja că nu se poate face referendum local o dată cu alegerile locale şi dacă s-a dovedit deja că în Oradea altfel decât prin asemenea stratageme nu suntem în stare să atingem nici măcar pragul minim de prezenţă situat la 30%, concluzia nu poate fi decât una singură: poate că, pur şi simplu, nu a venit încă vremea fuziunii Oradiei cu Sînmartinul! Poate suntem mult prea prematuri sau poate că soluţia pentru dezvoltarea integrată a celor două UAT-ul este alta. Iată cum viaţa însăşi oferă lecţii chiar şi celor mai abili oameni politici, mânaţi de ambiţii mult superioare oamenilor de rând. Până la urmă, teoretic, nu există impedimente ca Băile Felix şi Băile 1 Mai să se poată dezvolta şi în cadrul unei comune Sînmartin de sine stătătoare. Cu două condiţii: un primar de Sînmartin ambiţios şi capabil să ducă comuna la un alt nivel de administrare şi de dezvoltare şi, la fel de important, o colaborare structurală, laborioasă şi corectă cu Oradea. În noul exerciţiu financiar, Uniunea Europeană încurajează din plin asocierile între primării pentru accesarea de proiecte de mare amploare, aceste asocieri fiind avantajate în faţa proiectelor depuse de primării singure, fără alte UAT-uri asociate. Aşadar, viitorul Sînmartinului nu poate fi decât alături de Oradea, dar prosperitatea comună nu este neapărat condiţionată şi nici garantată de fuziune ca element conceptual. Chiar dacă în continuare cred că fuziunea poate fi o opţiune serioasă de dezvoltare. Pot da la prima mână două exemple concrete: Londra şi Parisul, două metropole cu modele administratrive distincte. Londra are o primărie metropolitană, cu atribuţii la nivel de întreaga zonă metropolitană, dar care lasă la nivelul primăriilor districtelor londoneze (borough) o multitudine de atribuţii. În schimb, Parisul este totalmente descentralizat în zona sa metropolitană, cu oraşe-satelit în jurul Parisului propriu-zis ce dispun de primării 100% autonome, dar care sunt asociate cu Primăria din Paris şi conlucrează pentru o conectivitate eficientă şi o dezvoltare integrată a zonei metropolitane Paris.
În cazul Oradea+Sînmartin, dincolo de reacţia sa inadecvată la decizia Curţii Constituţionale, apreciez intenţia primarului Ilie Bolojan de a potenţa resursele turistice şi financiare ale Băilor Felix şi 1 Mai, mânat şi de limitările financiare concrete ale Oradiei de azi. Şi totuşi, oricând de ambiţoşi am fi, sunt situaţii când e cazul să plecăm urechea la ce se întâmplă în jur şi să ascultăm nu mono, nici stereo, ci în Dolby surround şi să coborâm bărbia cu adevărat, aşa cum se cere în lumea ultraconectată din 2016. Poate aşa găsim soluţii mai bune, mai fezabile, ce nu aduc discordie în comunitate sau între comunităţile învecinate. Mai cu seamă când anul trecut, în două rânduri chiar orădenii au sabotat, practic, fuziunea; când în Sînmartin, iată, s-a schimbat vântul pro-unionist într-unul pro-intepenendenţă comunală şi, aspect deloc de neglijat, când nici măcar aliaţii lui Bolojan din UDMR nu vor fuziunea Oradiei cu Sînmartinul…
Aşa cum nu putem fuziona fracturaţi fiind, nici nu ne putem dezvolta doar încăpăţânaţi fiind. Pentru că, nu-i aşa?, un brav primar nu poate fi decât unul integrator cu adevărat. Şi când îi convine, şi când nu. Cât despre oamenii ce se vor neapărat providenţiali, să ne lase să-i căutăm doar în paginile istoriei.