Este greu să scriu acum, la cald. Dezamăgirea e mare. Şi totuşi, o fac. Îmi vine al naibii de greu, dar încerc să-mi păstrez optimismul. Să trec peste uriaşa dezamăgire ce vine ca urmare a pierderii finalei Cupei României, azi, la Oradea, pe teren propriu, în faţa rivalei U Cluj.
Un Cluj care, în continuare, se dovedeşte a fi o nucă prea tare pentru Oradea. Ne bate atunci când contează mai tare. Din ultimele 20 de întâlniri, i-am bătut doar de şase ori. Ne-au bătut de 14 ori. Ultimul meci din sezonul regulat, de la Oradea, câştigat de CSM, nu mai conta.
Astă seară, ne-am bătut singuri. Faze scremute, ocazii irosite, pase greşite şi, colac peste pupăză, libere ratate în prostie. Aici, chiar şi galeria noastră a avut un rol nefast. Semn că entuziasmul exagerat, coroborat cu ignoranţa, poate să aducă deservicii. Şi a adus! Galeria noastră, încă la ora abecedarului în materie de baschet, a găsit de cuviinţă să scandeze, să aplaude, să bată ritm atunci când jucătorul CSM Oradea arunca de la libere. Indiferent cum îl cheamă. Şi, coincidenţă sau nu, s-a ratat! Mai erau şapte minute din meci şi, pe fondul căderii clujenilor (ce iluzie!), Oradea conducea în mod nesperat cu patru – cinci puncte. A fost momentul în care ne puteam desprinde în mod decisiv. A urmat, însă, haosul. Pe teren şi în tribuna rezervată “Leilor roşii”. Precipitarea de pe parchet a fost dublată de o atitudine total amatoricească a galeriei noastre, care nu a făcut decât să pună o presiune total inutilă pe antebraţul şi aşa tremurând al alor noştri. Nu vreau să dau nume, acum. Nu ar fi corect până la capăt. Rezultatul bâlbâielii colective s-a văzut. Clujul şi-a revenit din pumni şi ne-a pus la respect. Iar finalul a fost cât se poate de ironic. Oradea trimiţând Cluj la modul disperat să arunce de la linie, cu speranţa că Adamovic şi ai lui vor rata. Iar calmul clujean ne-a lăsat fără aer, făcându-ne să părăsim sala cu capul plecat.
Se spune că victoriile aduc victorii, iar înfrângerile ar avea darul de a te întări. CSM Oradea a făcut cunoştiinţă cu a treia finală pierdută, după finala Cupei pierdută în faţa Energiei Tg. Jiu şi finala LNB, pierdută în faţa Ploieştiului, ambele în 2014. Sezonul 2016 nu este, însă, încheiat pentru CSM U Oradea. Iar băieţii lui Achim au tot timpul să dovedească că pot şi ştiu mai mult baschet decât au arătat-o în seara asta.
All Star Game-ul de la Oradea, de mâine, marţi 12 aprilie, ne va arăta locul Oradiei pe harta baschetului românesc. Dacă sala nu va fi plină, cred că vom arăta că nu suntem încă pregătiţi să aducem primul trofeu baschetbalistic în vitrină. Dacă va fi, poate că, totuşi, mai avem o şansă. Dacă nu anul acesta, atunci la anul. Puţine cluburi se menţin pe tărâmul performanţei fără tradiţie şi fără trofee. Iar tradiţia se clădeşte tocmai adunând trofee.
În loc de PS: Oare la ce ne-a folosit atitudinea păguboasă din semifinale, când o bună parte a publicului orădean a ales să fraternizeze cu Mureşul, împotriva “inamicului” clujean? S-a pierdut din vedere faptul că Oradea trebuia să denote nobleţe, în calitate de gazdă. Nu să se apuce să huiduie un club de mare tradiţie a sportului românesc, simbol al unui oraş unde ajungem de câteva ori pe an, în diferite circumstanţe. Indiferent de motivele invocate de unii şi de alţii, a fost un gest inutil, care ne-a dezbrăcat de personalitate, făcând de ruşine suflarea baschetbalistică orădeană. Cel puţin eu unul m-am simţit ruşinat.
Respect, U Cluj!
Hai Oradea, capul sus!
Citeşte şi:
Gest floral superb Parcul Libertatii din Oradea