Bihorul – Casa ce se cere descoperită

De la stânga la dreapta: tănără din Bulz, aşteptând să cânte la Festivalul de Pricesne din Roşia, Floare Codoban păstrează atelierul ultimului meşter ce făcea vioara cu gornă în Bihor, Teodor Codoban, pâlnia de la Lacul Vida, biserica de lemn din Beznea Foto: Ovi D. Pop / Lacul Vida - Calin Corpas
De la stânga la dreapta: tănără din Bulz, aşteptând să cânte la Festivalul de Pricesne din Roşia, Floare Codoban păstrează atelierul ultimului meşter ce făcea vioara cu gornă în Bihor, Teodor Codoban, pâlnia de la Lacul Vida, biserica de lemn din Beznea Foto: Ovi D. Pop / Lacul Vida – Calin Corpas

Înainte să ne luăm elan spre zări îndepărtate, s-ar cuveni să poposim puţin şi pe-acasă, sau mai degrabă să călătorim pe-acasă. Dacă nu buletinul, atunci ne-o cere conştiinţa de patriot local. Că eşti din Oradea, din Salonta, Beiuş, Aleşd sau Marghita, tot bihorean se cheamă că eşti. Iar Bihorul nostru are ce oferi.
Sunt bihoreni care şi-au făcut un scop din a promova Bihorul pentru bihoreni. Şi pentru că orice întreprindere serioasă cere organizare, aceşti bihoreni iubitori ai plaiurilor crişene s-au organizat într-un ONG botezat ADDePT Bihor – Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă şi Promovarea Turismului Bihor. Împreună cu ADDePT Bihor şi cu Fundaţia Euroregiunea Bihor – Hajdu Bihar, în frumoasa zi de duminică dinaintea Duminicii Floriilor, am putut descoperi câteva din numeroasele atracţii bihorene.

La Festivalul de Pricesne din Roşia Foto: Ovi D. Pop
La Festivalul de Pricesne din Roşia Foto: Ovi D. Pop

Spiritualitate perenă

Cea mai mare biserică de lemn din Bihor ne-a primit tăcută, dar s-a umplut de viaţă imediat ce curioşii secolului XXI i-au cercetat toate ungherele. Datată în 1723, biserica poartă hramul sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavril. Cerdacul se remarcă prin şirul „infinit” al inimilor deschise celor care calcă pragul locaşului închinat divinităţii. În acea vreme, românilor li se permitea să construiască doar în lemn, stăpânii pământurilor neintuind rezistenţa acestui lemn viu, sfânt pentru români, care a păstrat spiritualitatea românească din cele mai grele veacuri până astăzi. Comuniştii „Epocii de Aur” au găsit de cuviinţă să schimbe numele satului în Delureni, ferindu-se ca dracul de tămâie de sensul închipuit teluric al Beznei. Ţărănistul Ioan Ţepelea este cel care a dat ghes doleanţei sătenilor, anii ’90 consemnând revenirea la vechiul nume – Beznea. Chit că Delureniul evoca cele nouă dealuri ale satului, fiecare cu cimitirul său, ne transmite săteanca care are-n grijă cheile străbunei biserici ce-şi întâmpină enoriaşii cu inscripţii în slavonă, deasupra îngustei uşi de la intrare.
Slalomând printre superbele coline aşezate de-a lungul rutei Damiş – Roşia, ajungem la timp pentru a asista la o manifestare înălţătoare. Festivalul de Pricesne de la Roşia ne-a arătat încă o dată evlavia românului în relaţia sa cu Dumnezeul pe care îl invocă zilnic, de milenii. O iubire trainică ce-şi dezveleşte petalele prin această muzică sacră. Grupuri din întreg judeţul au venit la Roşia pentru a-şi cânta evlavia faţă de Dumnezeu, acum când ne mai despart doar două săptămâni de Învierea Domnului, după tradiţia creştin-ortodoxă. Tineri şi tinere s-au gătit frumos, în straie de sărbătoare tradiţionale, populare, din care nu lipseşte tricolorul românesc. Pricesnele au încântat urechile celor care cred, încă, în viaţa dusă simbiotic în relaţia cu Cel de Sus.

Floare Coboban spune că pe vremea când avea fetele mici, ţesea la război şi 100 m de pânză într-o iarnă Foto: Ovi D. Pop
Floare Coboban spune că pe vremea când avea fetele mici, ţesea la război şi 100 m de pânză într-o iarnă Foto: Ovi D. Pop

Pensiunea de lângă atelier

Atelierul meşterului Teodor „Dorel” Codoban, ultimul creator al viorii cu goarnă, este păstrat cu sfinţenie de văduva acestuia, Floare Codoban, la Lazuri de Roşia, o altă aşezare binecuvântată de un peisaj ce te îndeamnă la reflecţie. Lângă gospodărie, a răsărit o pensiune de toată frumuseţea, pentru care s-au accesat şi fonduri europene. Este Pensiunea „Dorel Codoban”, care-i aşteaptă primitoare pe toţi cei care caută un culcuş şi-o mâncare bună în peregrinările lor prin frumoasa zonă a Roşiei, garnisită cu peşterile (Meziad & Farcu) şi văile sale pitoreşti (Cheile Cuţilor, Cheile Albioarei, Cheile Lazurilor).
Pe lângă Cetatea Oradea şi cea de la Biharia, Bihorul mai are o „salbă” de cetăţi şi fortificaţii. Ruinele unei astfel de cetăţi poate fi găsită în comuna Pomezeu. Este vorba despre cetatea Korniş, iniţial un conac nobiliar fortificat, socotit ca o cetate de sprijin (secundară) a Oradiei. În 1595, Sigismund Báthory dona cetatea lui Gaşpar Kornis, iar în 1606 Ştefan Bocskai lăsa Pomezeul prin testament nepotului său de frate. Dar cetatea va rămâne mai departe în posesia familiei Kornis. Azi, accesul la ruinele cetăţii se face printr-o gospodărie, iar vizita de duminică s-a constituit într-un bun prilej pentru etalarea tinerilor şi tinerelor în costume populare tradiţionale de Pomezeu.

Lacul Vida, sat Luncasprie - Dobreşti, Bihor Foto: Ovi D. Pop
Lacul Vida, sat Luncasprie – Dobreşti, Bihor Foto: Călin Corpaş

Lacul cu semnătură

La Luncasprie (com. Dobreşti), lacul Vida impresionează prin culoarea luciului de apă, iar celebra pâlnie îi conferă o semnătură pe care nu o poţi uita. La ceas de seară, luând cina în splendidul decor al cantonului silvic Topliţa din Dobreştiul Bihorului, o zonă atât de frumoasă, dar şi de ciuntită de drujbele tot mai dese, îţi vine greu să treci peste gândul care-ţi revine obsedant: de ce, obsedaţi fiind de material, ne autodistrugem fizic şi spiritual, răpindu-le copiilor noştri şansa de a se bucura, la rându-le, de ce ne-a oferit Creatorul, indiferent de cheia în care-l înţelegem? Că e cheia perenă a bisericii de lemn din Beznea, păstrată cu sfinţenie de localnicii ancoraţi în tradiţii sau e cheia mereu oscilantă a modernităţii de la oraş, ce-şi schimbă înfăţişarea şi dogmele o dată cu vântul schimbărilor generate de vremelnicele puteri lumeşti…

Citeşte şi:

Bruxelles – tărâmul cărei făgăduinţe?

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *