Al Treilea Război Mondial nu e doar o poveste. Apele tulburi dimprejurul României.

varoufakis yanis

Grecia se răzvrăteşte împotriva Troicii FMI-Banca Mondiala – UE (Germania). Adinaori am aflat că ministrul de finanţe grec, comunistul Yanis Varoufakis era să-l ia la pumni pe preşedintele Eurogroup, un olandez ce încerca să-l convingă pe grec cât de bună şi necesară este austeritatea pentru Grecia! Dacă elenii continuă să ridice tonul la Europa lui Merkel, tare mi-e că Grecia va ieşi bucuroasă din zona Euro şi apoi chiar din UE! Rusia o aşteaptă cu drag. Iar o dată ieşită Grecia, fisura în Europa fiind produsă, UE va avea de trăit vremuri grele… Va fi momentul în care Rusia va încerca să forţeze mâna europenilor, cu o impetuozitate (ca să nu scriu “obrăznicie”) greu de imaginat în urmă cu, hai să zicem, zece ani. Când va considera că are destui aliaţi şi, implicit, atuuri, Putin va forţa războiul, cred eu. Până atunci, Rusia va investi tot mai mult în Armata sa, pe toate planurile şi va declanşa o campanie diplomatică internaţională ce va combina politica pumnului în faţa unor ţări identificate deja drept duşmani (printre care şi România) cu o curtoazie exemplară în faţa altor state, de care Rusia are nevoie, pentru a-şi sprijini poziţia geo-politică şi cea economică. La această a doua categorie putem găsi deja China, Turcia, Brazilia, India şi, ca jucători regionali în SE Europei, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi, într-un viitor apropiat, cred eu, Grecia.

Să le luăm pe rând:

Turcia este în NATO doar când vrea ea. În rest, face economie cu Rusia. Aşadar, joacă la două capete.

Ungaria a devenit capul de pod al Rusiei lui Putin în Europa. Europenii şi americanii ştiu deja asta, dar nu vor să rupă UE şi NATO, pentru că ar crea, astfel, un monstru în inima Europei. Ungaria lui Orban Viktor are deveni pe faţă un pion otrăvit al lui Putin, o bandă rulantă prin care Rusia ar putea ajunge, practic, vecină cu Germania! Vezi cum în Primul Război Mondial, bolşevismul a fost exportat de sovietici în Europa tocmai prin Ungaria, folosindu-se de Bela Kun!

Serbia este de mult cu ruşii. Sârbii nici nu pot fi blamaţi, de vreme ce SUA şi Europa i-au bombardat în anii ’90, nenorocindu-i pe toate planurile. Dar, ce-i drept, şi sârbii şi-au făcut rău singuri, girându-l pe Slobodan Miloşevici şi tratând popoarele ex-iugoslave ca popoare de rangul doi în ex-Iugoslavia.

Bulgaria este NATO şi UE, dar se are bine şi cu ruşii, la o adică. Bulgarii sunt slavi şi sunt un stat mic. Aşadar, ca un breloc pentru cei mari.

Ucraina poartă deja un război cu Rusia, care cu siguranţă o va slei şi sunt şanse mari să îi aducă sfârşitul pe harta politică, cel puţin în forma pe care o cunoaştem acum, dacă Putin nu îşi schimbă sau nu e forţat să îşi schimbe planurile. De altfel, procesul a început deja, Crimeea fiind un exemplu la îndemână. La fel, estul Ucrainei.

Rep. Moldova este instabilă şi va fi greu de ferit din faţa Rusiei, oricât ar vrea România altceva.

Marea Neagră se transformă în lac rusesc, o dată luată Crimeea, cu bunăvoinţa Turciei şi a Bulgariei.

Grecia devine tot mai instabilă, urmând să se comporte ca un radical liber, ce caută să-şi facă dreptate singură. Regimul comunist Syriza o va apropia, aproape sigur, de Rusia, care abia aşteaptă ca grecii să defecteze din zona Euro şi, ulterior, să iasă din UE. Aceasta dacă Troica UE – FMI – Banca Mondială nu-i va face Greciei concesii financiare majore, în următorii ani.

Aşadar, iată cum România devine izolată între vecinii ei, iar zona sud-estică a Europei devine tot mai pestriţă, Rusia lui Putin crescându-şi gradual influenţa în zonă.

România, Polonia, Cehia, Slovacia şi ţările baltice sunt ţările pro-SUA & NATO din această zonă tot mai critică pentru Europa. Primele două contează pentru americani, din perspectivă strategică. Nu întâmplător aici sunt scuturi anti-rachetă. E importantă şi resursa umană pusă la dispoziţia armatelor. Deoarece ai nevoie de oameni pentru o rezistenţă umană în faţa unei eventuale invazii. Împreună, Cehia şi Slovacia au o populaţie sub cea a României. Nu că Ungaria ar fi peste, dar regimul Orban se arată periculos prin politica pe care o duce, părând că abia aşteaptă o invazie rusească în Europa, pentru ca Ungaria să-şi dea ghes poftelor. Ţările baltice sunt importante, dar la fel, sunt vulnerabile în faţa Rusiei din perspectivă militară. Împreună, Lituania, Letonia şi Estonia au 6,2 milioane de locuitori. Iar un sfert dintre aceştia sunt rusofoni.

Dacă lucrurile nu capătă o altă turnură şi UE nu reuşeşte să ajungă la un parteneriat corect cu Rusia, există riscul major al unui război Europa-Rusia, în câţiva ani. Va fi echivalent unui Al Treilea Război Mondial. Un al treilea război care va transforma Europa în teatru de război. Conflictul ar devasta Europa, secătuind şi Rusia. Vorbim despre o Europă care, prin UE, a devenit, practic, cea mai mare putere economică globală. Una tăcută. Uniunea Europeană este o Soft-Power ce, pe viitor, ar putea da direcţia lumii, aşa cum o făcea odinioară. Dacă e lăsată de “prieteni” şi duşmani…

Da, domnilor şi doamnelor, UE este peste Rusia, SUA şi China, în termeni economici. Nu înţeleg de ce nu se întăreşte şi militar. Dar asta este o altă poveste.

BELARUS UKRAINE PEACE TALKS

Teoretic, SUA vor fi de partea Europei, într-o confruntare cu Rusia. Practic, însă, Americii i-ar conveni. SUA ştiu că UE şi Rusia sunt concurenţii săi serioşi (economic – tehnologie şi resurse naturale, politic, militar), iar dintr-un război UE – Rusia au de câştigat tocmai SUA.
Acum, o întrebare cu un răspuns greu de găsit la momentul prezent. Ce ar trebui să facă România pentru a nu-şi periclita însăşi existenţa şi, mai mult decât atât, ce atitudine ar trebui să aibă pentru a fi un stat respectabil, cu potenţial de bunăstare într-un viitor cuantificabil?

Ce va face regimul Iohannis în următorii 5 ani este uşor de prevăzut: va fi clar de partea Germaniei şi va juca în funcţie de interesele Germaniei. Klaus Iohannis şi Eduard Hellvig garantează pentru asta. De aceea, sper că Germania va gândi şi acţiona spre binele Europei, ţinând cont şi de părerile partenerilor săi europeni, indiferent că vorbim despre Franţa, Italia, Spania, Olanda, Polonia, Lituania sau România. Da, tocmai România! Şi să nu uităm că mai e şi Turcia pe aici. Şi chiar contează. 😉

 Ministrul de Finanţe grec se ia de gât cu preşedintele Eurogrup

Citeşte şi:

Vicepremierul rus Rogozin recunoaşte: El este “ocupantul rus”!

One thought on “Al Treilea Război Mondial nu e doar o poveste. Apele tulburi dimprejurul României.”

  1. “Dacă lucrurile nu capătă o altă turnură şi UE nu reuşeşte să ajungă la un parteneriat corect cu Rusia”.

    Este exact ce spune primul ministru maghiar.

    Cum ai ajuns dupa aceasta la concluzia ca Ungaria ar fi cap de pod pentru Rusia ? (Si tu nu !) Ca isi cumpara gazele din Rusia ? Pai oare Germania de unde le ia ? Si cine are actiuni la Gazprom, daca nu fostul cancelar german Schröder ? Oare magistrala de gaz care leaga Rusia cu Germania prin Marea Baltica nu constituie deja un cap de pod pentru rusi ? Asta nu e periculos, doar ca si ungurii si-ar asigura gazele tot de acolo ? Aia e periculos, nu ?

    Anapoda logica mai ai. Ma intreb doar de unde vine aberatia colosala ca Ungaria ar astepta o invazie ruseasca ? Rusii, daca ar fi capabili de asa ceva, ar fi facut-o deja de mult. Dar nu sint.

    (Sigur aberatia vine din teama permanenta ca lucrul furat, adica Ardealul, o data va trebui dat inapoi, pentru ca Romania din punct de vedere istoric nu va reusi niciodata sa convinga “romanitatea” Ardealului. Atentie ! asta nu inseamna ca romanii nu ar fi fost majoritari, la 1918, inseamna doar cu nu au fost majoritari fiindca sint bastinasi de 2000 de ani, si nu au primit Ardealul pentru ca au convins pe orisicine de “romanitatea” Ardealului, ci doar pentru ca au terminat in razboi de partea invingatorului, ori obsesia Ardealului de aici vine: daca cumva soarta se intoarce, adica vezi doamne Ungaria termina de partea invingatorului Ardealul s-a dus. Aici e buba Caline, si frica asta innascuta nu este altceva decit recunoasterea vadita a faptului ca nimeni intre romani nu este convins de legalitatea cedarii Ardealului…ca daca ar fi, problema asta nu s-ar pune…)

    Pe urma, sirbii nu sint prorusi fiindca NATO i-a bombardat. Sirbii au fost prorusi in permanenta (atenti nu prosovietici !), si lor s-a datorat primul razboi mondial. Ca sirbii sint si ei slavi….Ca si bulgarii, care dupa tine fiind slavi, s-ar alinia usor cu rusii, doar pentru ca sint slavi.

    Oare ucrainenii ce sint ? Pai tot slavi barbate, ba mai mult locul de bastina a statului rus se chiama….Kiev. Si pe urma ma intreb, de ce crezi ca ceilalti slavi (cehii, polonezii, slovacii) s-ar opune Rusiei, de vreme ce tot slavi sint, caci dupa logica ta bulgarii de aia s-ar lua dupa rusi ca sint slavi ?

    Apoi oare EU se confrunta cu Rusia in Uncraina, sau mai degraba SUA ? Ca SUA ar fi de parte UE, ha, ha, ha, eventual invers, deocamdata UE e de partea SUA….care face din Ucraina un loc de joaca pentru interesele proprii…ma intreb de ce ar trebui sa tolereze Rusia o penetratie americana in Ucraina (ca de nimic altceva nu este vorba !), cind in cazul rachetelor din Cuba in 1962 nici SUA nu a tolerat penetratia sovietica in preajma ei ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *