Sunt oameni care o viaţă întreagă caută febril o nirvana pe care de la un punct nu reuşesc nici măcar să şi-o mai imagineze. Pe măsură ce mintea lor se tulbură, li se tulbură până şi privirea, iar rezultatul acţiunilor lor este tot mai apropiat teluricului. Cu o minte tulbure şi o inimă plină cu venin, nebunul încetează să mai realizeze că nu face decât să se abandoneze singur hăului, în numele unei cruciade numai de el înţeleasă. Sau, mai degrabă, neînţeleasă nici de propriu său eu, tot mai suferind. Jihadistul clamează Pacea lui Dumnezeu, dar lucrează cu securea Morţii. Pretinde iubirea aproapelui, dar răspândeşte ura cea nimicitoare. Pleacă capul în biserică dar, păşind în lume, îşi oferă gândurile şi faptele Imperiului Răului, cheltuindu-şi toată energia şi agoniseala unui război pe care nu şi-l mai asumă, în tulburarea lui, predându-se ineconştient Nimicniciei.
Când Lumina dispare, apar instrumentele pământeşti, cele ce se cer mereu adăpate cu bani. Un pământ al suferinţei, aparent abandonat Răului. Cine urăşte tot şi toate ce nu-i sunt pe placul propriei fiinţe chinuite, neacceptând diversitatea nemărginită a Creaţiei, cu bune şi rele, încetează să mai iubească ceva sau pe cineva cu adevărat. Cum ştim că am încetat să mai iubim? Cum aflăm că greşim profund în faţa apropiaţilor noştri? Scânteia divină sădită în noi ne-ar putea salva, dând la o parte vălul gros aşternut peste ochii noştri şi arătându-ne suferinţa pe care le-o provocăm, de la mic la mare, ca urmare a acţiunilor noastre. În ceasul al 12-lea, dacă Lumina nu ne-a părăsit de tot, ne-ar putea oferi şansa unui răspuns aparent improbabil: abandonul faptelor de orice fel până la dobândirea echilibrului sufletesc suprem. Un abandon întru căutarea Luminei, spre a cărei găsire trebuie să dăm, uneori, la o parte, sute de perdele de ceaţă. Stăruinţa, păzirea gândurilor şi a sufletului ne va recompensa, cu siguranţă: pentru că ce nu este cu putinţă la om, este cu putinţă la Dumnezeu. Un Dumnezeu atât de batjocorit, încât oamenii au ajuns să-l pună temelie până şi faptelor lor pline de ură şi frustrări, când, de fapt, acestea sunt fii şi fiice ale lui Lucifer…
O pildă despre iubirea adevărată: Judecata lui Solomon
*** Text scris cu o doar o zi înaintea masacrului de la Paris, unde o redacţie întreagă a fost măcelărită de nişte inşi care la ieşire au strigat “Allah Akbar”. Dar textul meu se referă la jihadiştii de peste tot, indiferent de religia lor.