Ce calculezi per SI(n)E, dle Meleşcanu?

Teodor_MelescanuCe te-ar determina, la venerabila vârstă de 73 de ani, să renunţi la poziţia foarte convenabilă de şef al SIE, pentru a te înscrie într-o cursă prezidenţială în care ştii din start că nu ai nicio şansă? Un posibil răspuns mi l-a găsit imediat cineva apropiat, care nu are treabă cu politica, dar le vede bine: pentru că aşa ţi-au ordonat superiorii!? Suntem într-o perioadă în care aflăm că e musai ca Statul Român să aibă ofiţeri acoperiţi peste tot, inclusiv printre jurnalişti şi ne dăm seama de adevărul spus de gura păcătosului Mircea Geoană, acum câţiva ani, când, făcând referire la ofiţerii acoperiţi din rândul parlamentarilor, s-a exprimat cu „suntem”.

Dar acum mă refer la Teodor Meleşcanu. Luat din rândul liberalilor şi numit şef al SIE de către Traian Băsescu, Meleşcanu a fost tot timpul în cercurile Puterii, cariera lui diplomatică debutând în 1966, la puţin timp după preluarea Puterii de către Nicolae Ceauşescu. După ’90, Meleşcanu nu a avut nicio problemă să vireze de la PDSR la PNL, lucrând ca ministru de Externe în Guvernul Văcăroiu şi mai apoi, ca ministru al Apărării şi ministru interimar al Justiţiei, în Cabinetul Tăriceanu. După ce a plecat din PDSR, a încercat să se remarce cu Alianţa pentru România, fără mare succes, însă. Totuşi, prin fuziunea ApR cu PNL, Meleşcanu a devenit prim-vicepreşedinte al PNL, în 2002. Pentru ca ulterior, în 2012, să accepte propunerea lui Traian Băsescu, de a deveni şeful Serviciului de Intormaţii Externe (SIE). „Hiatusurile” dintre funcţiile guvernamentale şi le-a garnisit prin cariera sa parlamentară. Acelaşi Meleşcanu a fost şi administrator al grupului Rompetrol, deţinut de Dinu Patriciu!

Iată, aşadar, un personaj mereu prezent Acolo. Un tip bun la toate. Că e vorba despre Externe, Apărare, Justiţie, SIE  sau… Rompetrol! De bună seamă că există ceva special la dl. Meleşcanu. Ceva ce-i face pe cei din jurul său, vremelnici posesori ai butoanelor, să apeleze mereu la bonomul şi garnisitul diplomat.

Să revenim la decizia lui Teodor Meleşcanu a de candida pentru Preşedinţie. A mai făcut-o şi în anul 2000, atunci când din partea PSD a candidat şi a câştigat Ion Iliescu. La acea vreme, Teodor Meleşcanu întrunea doar 1,9% din sufragii. Acum, iată un Teodor Meleşcanu cu 14 ani mai în vârstă, pornind din nou în cursă. Ca şi cum românii l-ar vedea pe el, şeful SIE, salvatorul Naţiei. Ca şi cum românii ar fi pe spate după şefii de servicii, după aceia care au primit funcţii de la regimul Ceauşescu şi mai apoi, pe rând, de la Ion Iliescu, de la Tăriceanu şi de la Băsescu…

Cred că această candidatură a lui Meleşcanu are, de fapt, un singur rol: acela de a înmulţi numărul candidaţilor de care ar putea fi atras, cel puţin teoretic, electoratul de dreapta. Cine profită din asta? Victor Ponta. Aşa cum, din înmulţirea candidaţilor „de dreapta” – Stolojan, Isărescu, Meleşcanu – în 2000 a câştigat Ion Iliescu.

Candidat din partea minusculului PDS – Partidul Dreptăţii Sociale – Meleşcanu îşi poate face un calcul la rece. Dacă favoritul Ponta câştigă, se alege din nou cu o funcţie ce l-ar „îmbrăca” pe măsura pretenţiilor sale: eventual una ministeriabilă. Dacă nu, oricum, poziţia sa la SIE nu era una eternă. Dimpotrivă aş spune, de vreme ce fusese adus acolo de un Traian Băsescu, azi pe picior de plecare de la Cotroceni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *