România – proasta Europei şi inamica bagabontului Putin

vladimir-putinIniţial, a deturnat Ucraina din traseul ei european. Apoi, Euro-Maidanul l-a răsturnat pe omul lui Putin. După care, Putin s-a răzbunat pe noua Ucraină, cu un rapt teritorial. Şi încă nu s-a oprit. Estul Ucrainei e în pericol, iar Europa, adversarul său, e şantajată acum cu gazul rusesc. Cum? Tot prin intermediul Ucrainei. E deranj mare în jurul României!

Cu un nou ţar pe tron, Rusia se comportă aşa cum ştie ea, atunci când prinde gustul puterii şi influenţei geopolitice. Mai întâi, ca să le arate europenilor că nu au voie să coopteze Ucraina în concertul european, l-a şantajat pe ex-preşedintele Ianukovici cu gazele. Mai bine zis, cu preţul gazului rusesc. Acesta şi-a făcut socoteala şi, drept urmare, a întors spatele Europei, pentru a se încălzi iarna mai ieftin, de la ruşi.

Reacţia Ucrainei pro-europene – Maidanul – a dus la răsturnarea regimului pro-rus Ianukovici. Iar, de la Moscova, ţarul Putin a luat-o ca pe un afront personal din partea Europei către imperiul pe care el şi-l imaginează că tocmai îl pune pe picioare în Est. Un URSS pe stil nou, visează fostul KGB-ist. Aşadar, jocul de şah geopolitic Rusia – UE&SUA dădea câştig de cauză celor din urmă. A fost momentul în care Putin a lăsat manierele la o parte şi a început să facă ce ştiu ruşii mai bine: adică să intre cu bocancii în ţările vecine. Gata cu diplomaţia, hai cu armata şi propaganda! A aranjat un referendum în Crimeea, cu armata rusă pe străzi, după care a anunţat anexarea acestei peninsule ce aparţine Ucrainei. Sigur, motive istorice s-au găsit, plus ponderea rusofonilor din zonă… Dar maniera brutală în care a procedat Putin mi-a adus aminte de cazul Georgia şi de felul în care ruşii continuă să sufle în ciorba autorităţilor de la Chişinău, în cazul Transnistriei. În Ucraina, tocmai ce se întâmplă şi episodul doi, cu disensiunile din estul ţării, unde rusofonii fac totul pentru ca fărâmiţa această ţară. De fapt, este răzbunarea lui Putin pentru că Ucraina s-a deşteptat şi nu mai vrea să fie o ţară teoretic tampon, dar practic în siajul Rusiei. Adică o ţară condamnată la subdezvoltare.

Ce trebuiau să înţeleagă europenii încă de la început este faptul că pedepsirea Ucrainei şi, implicit, persiflarea Europei, era doar prima fază. Ieri, trebuie că toată lumea în Europa a aflat deja ce ne pregăteşte ţarul Vladimir, omul cu faţa rece ca gheaţa: Iese din nou la interval cu un şantaj privind gazele ruseşti. Ce surpriză! Putin a trimis scrisori către 18 ţări europene, printre care România şi R. Moldova, prin care le transmite acestora cât de rău o duce Ucraina. Cum li s-au acumulat datoriile, cum „economia Ucrainei se îndreaptă spre incapacitate de plăţi, spre oprirea producţiei şi şomaj masiv”. Drept urmare, Putin ne anunţă pe toţi că în curând va cere Ucrainei să plătească în avans pentru gazul rusesc, deoarece, spune Putin, altfel nu mai are încredere că Ucraina va plăti! Iar omul nu se sfieşte să anunţe că dacă lucrul acesta nu se va întâmpla, va reduce sau chiar sista furnizarea de gaze de către Gazprom! De ce ne scrie Putin asta, nouă, europenilor? Pentru că el vrea ca Europa să conştientizeze treaba asta şi să caute soluţii pentru datoriile Ucrainei către Rusia!

Ce treabă are Europa cu asta? Păi, dacă Rusia nu mai bagă gaz în conductele ce trec prin Ucraina, o bună parte din Europa rămâne, implicit, fără gaz! Iată, aşadar, şantajul. Practic, Putin cere Europei, aproape pe faţă, să pună mâna şi să plătească facturile Ucrainei, dacă tot i-a schimbat traiectoria pro-rusă! Altfel, şi Europa rămâne fără gazele ruseşti. Deci, după pedeapsa aplicată Ucrainei, vine pedeapsa aplicată UE şi, implicit, României.

Teoretic, România ar trebui să fie una dintre ţările cele mai puţin afectate de manevrele Rusiei, deoarece România ar produce atâta gaz cât consumă, dacă nu mai mult chiar, de când cu scăderea consumului industrial. Însă şi aici, buba vine tot din politicile europene, asumate prin Tratatul de Aderare. România este dependentă de preţul gazelor per ansamblu, din întreaga comunitate europeană. Că, deh, aşa sunt reglementările europene. Sună uşor cam comunist, nu-i aşa? Aşadar, chiar dacă România produce gaz ieftin, preţul gazelor tot nu poate coborî sub media europeană, deoarece preţul la consumator se calculează raportat la media ponderată a preţului gazelor în UE! Iar acum, ca s-o dau puţin şi în ecologie, românii trebuie să se deştepte odată şi-odată şi să nu mai muşte balivernele lui Ponta: cum că vom deveni independenţi energetic şi cu gaze ieftine, dacă exploatăm gaze de şist. Nu, dom’le, câtă vreme va trebui să ne supunem regulilor europene, vom plăti ca europenii. Doar cu salarii de vreo zece ori mai mici, cel puţin deocamdată. Iar cu gazele de şist, vom deveni doar dependenţi de doctori.

Dar aşa ne trebuie, dacă am intrat în UE în genunchi. Ne-am vândut petrolul, băncile, iată, chiar gazele, altora, fără să ne gândim la consecinţe. Rezultatul: azi, austriacul plăteşte benzină mai ieftină decât românul. Chiar dacă România are petrol doldora, iar Austria doar o rafinărie. Parcă s-ar fi întâlnit hoţul cu prostul. Unde hoţul e cel ce conduce România, iar prostul e poporul…

Şi acum, un exemplu pe care românii poate nu-l ştiu. De ce nu e Norvegia în UE? Pentru că nu are nevoie de UE! De ce nu are nevoie de UE? Pentru că stăpâneşte petrolul din Marea Nordului şi nu acceptă să-i stabilească alţii cote de pescuit, în aceeaşi mare. Rezultatul: azi, Norvegia e o ţară a milionarilor.

În schimb, România, săraca ţară bogată, cu rezerve importante de petrol şi gaze, dar şi un potenţial agricol extraordinar, continuă să fie ruda săracă a Europei Occidentale. Iar românii, văzuţi ca un popor de criminali, zilieri fraieri şi… ţigani!

Oare cine o fi de vină? Fraţi români, cât ne mai trebuie ca să ne deşteptăm?!

PS: doar eu nu înţeleg de ce Ponta stă aşa de bine în sondaje?

PS2: dragi orădeni, cu astă ocazie vă aduc aminte cât de inspirat a fost primarul nostru Ilie Bolojan când a ales să retehnologizeze CET Oradea, pe gaz. Preţul gazelor era oricum în continuă creştere. Imaginaţi-vă ce va fi de acum înainte! Scriu despre problema asta încă din 2011, dar Bolojan a fost votat de peste 60% dintre orădeni. Trag concluzia de aici că majoritatea orădenilor sunt oameni cu stare. Nu-i îngrijorează cuantumul facturii la întreţinere. 😉

Putin avertizeaza 18 tari, printre care si Romania, ca ar opri gazul spre Ucraina

Norvegia – tara milionarilor

1 thought on “România – proasta Europei şi inamica bagabontului Putin”

  1. treziti-va ba odata! Europa si Rusia se lupta pt Ucraina. Europa stie mai bine sa vb de drepturile omului si democratie. De fapt vrea o piata de desfacere si niste resurse. Mi se pare obsolut normal ca daca pierd influenta politica dintr-o tara sa nu o mai subventionez. Ce plm, ati vrea sa le dea gaz ieftin si sa vina amerlocii sa puna un scut la Harkov? Oare US cum s-ar comporta daca Canada ar intra intr-o alianta militara cu Rusia? Iesiti dreaku din carapacea ideologica. Nu exista aspiratii europene si alte bullshituri, exista puteri mari si tari mici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *