O spun fără nicio ironie. Anul 2014 a început mai bine decât mi-aş fi imaginat. Am ajuns subiect de editorial semnat maestro Mircea Chirilă. Nu-l ridic pe Mircea în slăvi, dar mă bucur că mă ridică el pe mine. Involuntar sau, îmi place să cred eu, mai degrabă nu. Prietenii ştiu de ce…
Cred că e o premieră. E o premieră că Mircea face referiri ironice nu la un politician din plan local sau central, ci la un coleg de breaslă. Cu care, altă întâmplare sau nu, a fost coleg de platou, pe la televiziunile locale. Creştineşte. Adică, din Paşte-n Crăciun. Tot întâmplător. Sau nu. Fără să ne Extaziem reciproc, ce-i drept, vorba altui amic de presă de-al meu, Florin Ciucaş…
E OK. Îţi mulţumesc, Mircea. O iau drept cadou de ziua mea. Fără nicio ironie.
Acum, pentru o mai bună înţelegere a lucrurilor, o scurtă cronologie:
Episodul 1:
Realitati deformate in Bihoreanul. Pentru ce, domnule coleg Adrian Cris?
Episodul 2:
/
În loc de epilog, permiteţi-mi-l pe Eminescu. Aceasta în cazul în care azi mai e voie să faci recurs la Eminescu, fără să fii acuzat că eşti xenofob, antiprogresist, comunist, fascist sau mai ştiu eu ce. Ori poate că îmi veţi adresa acuze cum că m-aş compara cu marele poet naţional. Nu mă compar, ci doar dau copy-paste, aşa cum face şeful prefectului Claudiu Pop, prins la (sau mai bine zis “de”?) mijloc cu “mazeta”, în acest penibil caz.
Aşadar,
Criticilor mei
de Mihai Eminescu
*
Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.
*
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.
*
Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,
*
Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.
*
Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Ne’nduraţii ochi de gheaţă?
*
Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?
*
Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-aţi adus –
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu aï de spus.
***
La mulţi (b)ani, Bihoreanului şi la mai mare! Că e nevoie mare!
Şi nouă, celorlalţi, multă minte şi mai multă Lumină. În 2014 şi în anii ce vor să vină!
//
PS: Maestre, cred că dilema ta e alta. Şi mi-e greu a te scoate din ea, recunosc. Cât despre cele ce aparent te preocupă în scris, tare îmi e că nu te scoate nici Confucius!
Cu Lumina nu ne trebuie ochelari. Nici de cal, nici de soare. Că dacă ne ascundem de ea astfel, nu mai e Lumină…
meștere ești de carton, dar rău