C. Consecvenţa protestatarilor marşului Roşia Montană a început să-i calce pe nerv pe poliţiştii de la Rutieră, obişnuiţi să stea la pândă doar când e vorba de dat amenzi şi prins la fiolă şoferi. Aşa e când nu-ţi pică nimic. Te enervezi că trebuie să stai după dosul unor protestatari cărora chipiul tău nu le pricepe nicicum motivaţia. Plus că dă bine, mai nou, în faţa oficialilor MAI, să pui tălpi, măcar simbolice, celor care s-au săturat de mizeria penibililor care ne conduc ţara. Eu nu zic că dl comisar-şef V. Pănescu e imoral. Dar măcar e amoral. Asta dacă pricepe ce-i aia. Detalii, aici.
C.C. Mircea Jacan e trimisul lui Cornel Popa la Conservarea Tradiţiilor. Aceasta după ce acelaşi preşedinte de la CJ Bihor, Cornel Popa, a dat-o în bară urât de tot cu numitul Adrian Dume. Şi nu e prima oară. Pe şeful său de cabinet, Horea Carţiş, l-am prins cu o licitaţie trucată, dar atunci procurorii DNA nu s-au autosesizat. Şi nu orice licitaţie, ci taman aceea pentru realizarea strategiei de dezvoltare a judeţului! Probabil că dl Carţiş s-o fi acoperit mai bine-n acte ca fraierul de Dume. Că doar meciul strategic e meci strategic, nu? Mai ales dacă vorbim despre o strategie judeţeană. Detalii, aici.
C.C.C. Scandal de scandal în PPDD Bihor. E PPDD vs. PPDD. Sau, dacă-l ascultăm pe deputatul Hulea, şef mare între “diaconeştii” bihoreni, ar fi vrut doar să-i sperie pe violeţii lui “domnu’ Dan” de la Popeşti, care imediat după alegerile locale s-ar fi înroşit de-a binelea, înţepându-se în trandafiri. Asta după ce mai întâi ar fi făcut o cură cu gălbenuş de ou. Trecut niţel printr-o săgetuţă albastră. Dl Hulea a vrut musai să ne arate că nu s-a rătăcit degeaba prin acest partid pe stil OTV. Cum altfel, decât făcându-se de râs. Vorbind fără el, s-a apucat să spună că partidul e sărac lipit pământului şi că nu are bani de dat la presa cea flămândă. De parcă l-ar fi întrebat cineva de sănătate sau i-ar fi cerut cineva măcar un pahar cu apă. Detalii, aici.
C.C.C.C. În PNL Bihor e mare răzbel mare. Senatorul-câine rău Bodea nici nu vorbeşte cu Puia de la DGASPC Bihor, fiind convins 120% că omul e vinovat pentru abuzurile reclamate la Centrul de Plasament Oradea. Cristi Bodea crede că Puia ar trebui să-şi dea “demisia de onoare”. Iar dacă nu, preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, ar trebui să-l demită. Drept răspuns, Puia îi transmite acestuia că “nu ştie ce vorbeşte”. Un alt răspuns a venit şi de la Consiliul Judeţean: nicio demisie dle, ci doar măsuri reparatorii. Pe care, desigur, DGASPC Bihor se obligă să le pună în practică. Cum altfel, decât exemplar?! Detalii, aici şi aici.
C.C.C.C.C. Arhiectul Cristian Puscas a fost ales de pedeliştii orădeni şef al organizaţiei municipale. Dovadă că nu au avut din ce alege e tocmai penuria de candidaţi. Deh, aşa-i în Opoziţie. Culmea ar fi fost ca Puşcaş să iasă pe locul doi. Drept urmare, arhitectul nici nu s-a obosit să-şi vrăjească asistenţa. A încercat şi ceva săgeţi către Primăria lui Bolojan. Slăbuţ, finuţ, aproape bleguţ. Vedea-om ce-o fi în 2016. Detalii, aici.
Toate astea le găsiţi aici: