Satira pentru “Arturo” Hitler – o piesa ce trebuie UItată

arturo-ui-teatrul odeon sursa ostif.roÎn “fulminanta” sa ascensiune, Arturo Ui – varianta Teatrului Odeon din Bucureşti – i-a lăsat praf şi pulbere pe spectatorii orădeni, la Festivalul de Teatru Scurt, ediţia 2013. Sau, vorba românului, “la pomul lăudat să nu te duci cu sacul”.

Am înţeles tâlcul moralizator al poveştii scrise de Bertold Brecht, la Helsinki, în 1941. Ui este Hitler, iar banda lui de gangsteri sunt unii şi aceiaşi cu monstruoasele figuri ale acoliţilor lui Hitler, precum Joseph Goebbels (Giuseppe Givola) şi Ernest Rohm (Ernesto Roma) – acesta din urmă executat de Ui/Hitler, deoarece devenise deja un rival… La pachet cu figura lui Dogsborough, jucat de Dorina Lazăr, cel îl personifica pe aproape senilul Paul von Hindenburg – preşedintele german ce îl numise pe Hitler cancelar, pecetluind astfel soarta lumii pentru întotdeauna.

Aspectele acestea s-au înţeles. Ce nu am înţeles marţi seara a fost modul cel puţin inadecvat în care regizorul Dragoş Galgoţiu a ales să pună în scenă piesa jucată de zeci de ani pe tot mapamondul. Vrând să fie original, a dat naştere unei… monstruoase struţo-cămile, alăturând carnagiului aiuritoare elemente de cabaret şi umor de calitate îndoielnică. Toate acestea s-au constituit în “pene” deloc necesare unei piese ce se cerea a fi o satiră pilduitoare.

Dacă în 1941, atunci când Brecht a scris piesa, încă nu se ştia cine urma să câştige războiul, azi, în 2013, modul criptic şi în acelaşi timp delirant în care a continuat să fie pusă în scenă piesa a părut perimat. Intervenţiile naratorului – însuşi Brecht, jucat de încruntatul Anatolie Bantaş – nu au fost de natură să facă mai digerabilă piesa-memorie funestă a ascensiunii lui Hitler până la vârful debusolatei Germanii.

Judecând după reacţia celor din sală, nu am fost deloc singurul care s-a crucit la cele văzute. Scene de împuşcături (declanşate de pistoale roşii!)  prelungite fără rost, dând impresia că cei de pe scenă aveau de gând să facă victime şi prin public. Elemente de cabaret presărate cu vulgarităţi gratuite. Dansuri de saltimbanci, ce dădeau ca nuca-n perete cu grozăviile pe care le văzuserăm cu doar câteva minute înainte…

Una peste alta, o debandadă ce a determinat zeci de spectatori să părăsească sala după doar câteva zeci de minute. O raritate în sala mare a instituţiei teatrale orădene, obişnuită cu un public altfel din cale afară de generos cu aplauzele…

Cu toate acestea, închei într-o notă oarecum pozitivă. Am apreciat, totuşi, mimica, gestica reuşită à la Hitler, ale interpretului lui Arturo Ui, din momentele ce evocau discursurile patetice ale Fuhrer-ului. Trebuie să admit că în acele momente satira a fost una apreciabilă. Prea puţin însă, comparativ cu bâlciul general în care a fost bâlbâită ascensiunea “marelui” Arturo Ui



2 thoughts on “Satira pentru “Arturo” Hitler – o piesa ce trebuie UItată”

  1. Domnule “jurnalist”, dacă tot aţi intrat şi aţi ieşit dintr-o sală de teatru, învăţaţi măcar să scrieţi corect numele actorilor, caiete program erau suficiente şi pentru toată lumea. Şi după ce aveaţi să trageţi cu ochiul( în caietul-program, desigur!) aveaţi tot dreptul să emiteţi şi păreri artistice…

Leave a Reply to Calin Corpas Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *