Să îndrăznim să privim mai mult spre cer!

blue sky

Câtă vreme nu vom înţelege că timpul nu curge într-un singur sens şi că trebuie să privim dincolo de propriul trai mărunt, vom rămâne dezorientaţi. Du-te la lucru, hai acasă, fă aia, fă cealaltă. Obligaţii, “n-am timp” nici de mine, nici de alţii, supărări, aşteptări prea mari, dezamăgiri inevitabile. Din partea “vieţii”, a familiei, a cunoscuţilor. Inimă amară. Ne revenim şi ne facem planuri de viitor. Când sunt iar zădărnicite, ne regăsim într-o nouă stare de dezamăgire. Trecem mai uşor peste sau luăm lucrurile crunt, cufundaţi în propria-ne năpastă. După “norocul” şi firea fiecăruia.

Ne trezim, într-un final, că “viaţa” e o sumă de aşteptări, dezamăgiri şi, la final te minunezi “cât de repede a trecut” şi poate, “cât de aiurea”. Dar da, câteodată apar chiar succese. Satisfacţii. Însă nici acestea nu ne mulţumesc prea mult. După “norocul” şi firea fiecăruia. Omul este o fire tare ciudată. Vrea mai mult. Cât mai mult. De ce? Că aşa a fost învăţat, să fie în permanentă concurenţă. Cu alţii şi cu sine însuşi. Aşa e bine, aşa trebuie, să fii ambiţios, spune societatea capitalistă la care am (re)aderat şi noi, acum, la spartul târgului. Societatea ambiţioşilor, a celor cu spirit de antrepriză, care, iată, se trezesc că acum mai mult încurcă statul (nu doar cel românesc) preocupat să se facă preş în faţa marilor corporaţii.

Avem o datorie faţă de noi înşine să deschidem ochii. Să îi deschidem larg şi să ne eliberăm de sclavia condiţionărilor lui “aşa trebuie”. Care condiţionări? Le ştiţi singuri. Intuiţi de unde vin şi sunt convins că tot mai mulţi realizăm că lucrurile nu trebuie să fie neapărat aşa. Stăm şi ne uităm impasibili, poate, la televizorul care ne relatează tragedia altora. Nu ne mai afectează. E, deja, ceva normal. Normal, da?!

De ce atâta suferinţă pe un Pământ cu atâtea resurse? De ce unii nu au ce face cu banii în timp ce alţii mor de foame? De ce se mimează, de fapt, caritatea statelor bogate faţă de cele sărace?

De ce globalizarea înseamnă, de fapt, standardizare şi tot mai mult control? De ce tot mai multe boli? De ce roşiile promovate intens în pieţe au gust de plastic? De ce tot mai multe cazuri de cancer? Virus şi antivirus… Companiile farmaceutice prosperă, ramificându-şi afacerile inclusiv în industria agro-alimentară.

Cui îi e frică de noi şi de ce?

Viaţa de aici poate fi schimbată. De fiecare în parte şi de toţi împreună. Primul pas? Să ne păstrăm mintea şi spiritul treze. Şi discernământul propriu. Nu cel indus.

Să îndrăznim să privim mai mult spre cer! Poate vom avea o revelaţie.

2 thoughts on “Să îndrăznim să privim mai mult spre cer!”

  1. Da, asa e Caline, din pacate astfel de ganduri nu raman in memoria noastra… ele zboara repede si energia noastra intra din nou in sistemul concurential si vrem masina aia, casa, vacanta exotica si atunci intram in caruselul dorintelor care nu se mai termina si sunt din ce in ce mai greu, daca nu imposibil, de satisfacut 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *