Un copy-paste cu care mă mândresc:
“Învatatorul meu mi-a spus o poveste despre un fost comandant de osti din estul Tibetului, care a renuntat la toate activitatile sale militare si lumesti si s-a retras într-o pestera pentru a medita. A stat acolo timp de cîtiva ani. Într-o buna zi, în fata pesterii sale s-au aliniat mai multi porumbei si el le-a dat o mîna de graunte. Însa în vreme ce îi privea, stolul de porumbei i-a amintit de legiunile de razboinici pe care îi avuse sub comanda lui si acest gînd i-a amintit la rîndul sau de expeditiile în care fusese si a devenit foarte mînios gîndindu-se la fostii sai inamici. Aceste amintiri i-au invadat curînd mintea, dupa care a coborît în vale, si-a gasit tovarasii de lupta si s-a dus iarasi la razboi!
Povestea arata cum un gînd izolat poate sa se dezvolte devenind o adevarata obsesie, ca un norisor alb care se transforma într-un nor întunecat si imens, strabatut de fulgere. Cum putem face fata acestei situatii? Atunci cînd vorbim de meditatie, cuvîntul pe care-l folosim în tibetana înseamna, de fapt, «familiarizare». Trebuie sa ne familiarizam cu o noua modalitate de a aborda aparitia gîndurilor. La început, cînd apare un gînd de mînie, de dorinta sau de invidie, nu sîntem pregatiti pentru el. Asa ca, în decurs de cîteva secunde, acel gînd a dat deja nastere unui al doilea si unui al treilea gînd si în curînd mintea noastra este invadata de gînduri care ne întaresc mînia sau invidia – iar apoi este deja prea tîrziu. Avem deja necazuri, ca atunci cînd de la o singura scînteie se aprinde padurea întreaga.
Calea principala de a interveni a fost numita «a privi înapoi» la un gînd. Atunci cînd apare un gînd, trebuie sa îl privim si sa ne uitam în urma, la sursa din care provine. Trebuie sa investigam natura acelui gînd, care pare atît de solid. În timp ce îl privim, aparenta sa soliditate se va dizolva si gîndul se va disipa fara sa dea nastere unui lant de gînduri. Scopul nu este acela de a încerca sa blochezi aparitia gîndurilor – oricum acest lucru nu este posibil-, ci acela de a nu le lasa sa-ti invadeze mintea. Si acest exercitiu trebuie repetat mereu si mereu, pentru ca nu sîntem învatati sa ne administram gîndurile în acest fel. Sîntem ca o coala de hîrtie care a stat rulata multa vreme. Daca încercam sa o netezim pe masa, se va încolaci din nou, în clipa în care luam mîna de pe ea. Aici intervine antrenamentul.”
Sursa: volumul “Emoţiile distructive. Dialog ştiinţific cu Dalai Lama, consemnat de Daniel Goleman“.
Mai mult decât o carte. Mai mult decât un om. Mai mult decât o gândire. Mai mult decât o filosofie. Mai mult. Pentru mai mulţi. Pentru cât mai mulţi. Pentru toţi.
O altă recomandare: Plesu şi frumuseţea vieţii.
Lipsa interogaţiei, semn de îndobitocire