UPDATE în ecuaţia USL: Cornel Popa şi PNL primesc un colegiu în plus. La Salonta, pentru “Lelu” Boeriu!

Cornel Popa Cristian BiteaMarţi seara, preşedintele PNL Bihor şi co-preşedintele USL Bihor, Cornel Popa, m-a informat că şi candidatul USL din Colegiul 3 Senat Oradea Sud – Salonta – Ceica – Sânmartin va fi tot un liberal. E vorba despre Valeriu Boeriu, un mai vechi colaborator al lui Popa. Boeriu a mai fost parlamentar, până în 2008. În schimb, PNL nu va fi nevoit să renunţe la niciunul din colegiile în care victoria USL e socotită ca fiind sigură. PNL va avea candidat în cele trei colegii unde va câştiga UDMR: 1 Senat (Marghita), 1 şi 2 Camera Deputaţilor (Marghita, Săcueni, Valea lui Mihai), dar şi în şase colegii considerate eligibile: 2 Senat (Beiuş – Aleşd), 3 Aleşd, 4 Beiuş, 3 Senat Oradea Sud – Salonta – Ceica, 8 Oradea, 9 Oradea. PSD rămâne cu patru colegii, dar toate eligibile: 5 Ceica, 6 Salonta, 7 Oradea – Nufărul şi Colegiul 4 Senat Oradea.

Potrivit lui Popa, decizia a fost luată de liderii USL de la nivel central. Prin această decizie, PNL capătă un candidat în plus, în dauna PSD. Paradoxal, însă, din această decizie luată la Bucureşti, la cererea lui Popa, are de câştigat şi PSD Bihor. Aceasta deoarece, prin prezenţa candidatului PNL în zona Salonta, USL îşi maximizează şansele de a câştiga acel colegiu cu peste 50% din voturi. Se presupune că din moment ce şi liberalii vor avea un candidat în zonă, primarii PNL din zona Salonta vor reuşi să atragă la urne mult mai mulţi alegători. Ceea ce ar însemna că, o dată ce ar câştiga colegiul cu minimum 50% din voturi, învingătorul USL din acel colegiu câştigă 100% mandatul, fără a mai sta la mâna maşinăriei redistribuirilor de mandate pentru acei candidaţi care n-au reuşit să primească girul a măcar 50% din alegătorii prezenţi la urne.

Cornel Popa tocmai acest lucru l-a subliniat: că din nominalizarea unui candidat PNL pentru USL pe colegiul senatorial nr. 3 are de câştigat doar USL, inclusiv pesediştii.

Dacă liberalul Boeriu va fi candidatul USL pentru colegiul senatorial din sudul Bihorului, ceilalţi trei candidaţi care vor candida din partea USL pentru deputăţie în aceeaşi zonă vor fi pesedişti. Unul va fi Ioan Sorin Roman, în Colegiul 6 Salonta, alta va fi Sonia Drăghici, în Colegiul 7 Oradea – Nufărul. Al treilea candidat pesedist al USL, pentru Colegiul 5 Ceica – Sânmartin nu este încă cunoscut. Acesta ar putea fi ales între directorul ASCO, Felix Cozma, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Florian Bodog, omul de afaceri Ioan Mintaş şi tânărul consilier judeţean Emilian Pavel.

Citeşte şi:

Mang: E din cauza lui Petru Filip

Castane fierbinti in ograda USL

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *