Ştiu, titlul nu e deloc original, dar asta îmi vine în minte acum, când trebuie să-i găsesc o descriere scurtă acestui loc pe care, iată, l-am descoperit abia la 31 de ani, în ultima zi a lui Cireşar, Anno Domini 2012… Covoare de iarbă de un verde crut, păduri ce mi-au adus aminte de filmul Avatar, privelişti ce-ţi încântă sufletul. Ploaia ne-a ţintuit locului în pădure, sub un brăduleţ şi-o umbrelă, vreme de-o oră. Nu eram echipaţi adecvat… Era botezul Padişului. Un botez pe care l-am primit cu zâmbetul pe buze. Vorba unui salvamontist, cu care am schimbat câteva vorbe: chiar dacă la meteo se anunţă caniculă, în Glăvoi s-ar putea să plouă torenţial. „Vicisitudinile vremii” nu ne-a descurajat prea tare, însă. Am reuşit să ducem circuitul până capăt. Am fost încântaţi de „Balcoane”, ne-am descălţat pentru a trece vijeliosul pârâul al Cetăţilor, dar, din motive care încă îmi scapă (şi mă intrigă, în acelaşi timp), nu am găsit traseul spre peştera Cetăţile Ponorului. Data viitoare.
Timpul are parcă alte coordonate acolo sus. Aburul pământului umple valea, dând locului valenţe mitice, oile domină fondul sonor frumoaselor pajişti de la poalele culmilor, marcate din loc în loc cu câte un brad, iar siluetele cailor în razele asfinţitului îi transformă în nişte fiinţe ireale.
ATENŢIE: Galeria foto are două pagini.
