Basescu pleaca 100% + unde a gresit flagrant USL si de ce a devenit Curtea Constitutionala un arbitru-jucator

basescu referendum sursa: ziarelive.ro

Intrat în campania electorală, Traian Basescu a aratat clar că nu va face o campanie prin care să le ceară românilor să stea în casă şi să nu meargă la referendum. Băsescu spune că vrea să câştige referendumul, conştient fiind că o atitudine negativistă s-ar fi întors împotriva sa ca un bumerang.

Acelaşi Basescu a mai spus că ştie că porneşte de la şanse minime de câştig, dar că el întotdeauna luptă până la capăt. Bun. În aceste condiţii, chiar dacă speră că majoritatea românilor vor fi de partea sa şi vor vota „NU”, campania lui Băsescu va mai avea o faţă. Va fi faţa denigratoare la adresa liderilor USL. În aceste săptămâni, susţinătorii lui Băsescu vor evidenţia deficitul de imagine al USL faţă de Europa, sperând că astfel îi vor întoarce de la vot pe mulţi dintre cei care în mod normal ar vota „DA” demiterii lui Băsescu.

basescu-si-copilul

Şansa lui Traian Băsescu e ca referendumul să fie invalidat de Curtea Constituţională. Adică mai puţin de jumătate din români să meargă la vot. Rezultatul votului e însă previzibil. Majoritatea voturilor exprimate vor fi pentru demiterea preşedintelui suspendat. O dată ce acest lucru se va întâmpla, cred că Băsescu nu va fi atât de prost încât să se întoarcă la Cotroceni. Va alege să demisioneze din funcţie şi se va apuca să reconstruiască în jurul PDL o aşa-zisă „coaliţie de centru-dreapta”, cu platforma politică a lui Mihai Răzvan Ungureanu şi Noua Republică a lui Mihai Neamţu. Viitorul băsismului în România are feţele lui MRU şi Neamţu.

O dată ce va demisiona, e perfect posibil ca Basescu să îi amintească şi lui Crin Antonescu de promisiunea făcută la tribuna Parlamentului, în şedinţa de suspendare a lui Traian Băsescu. Atunci, Antonescu declara sus şi tare că dacă Băsescu nu va fi demis prin referendum, el va ieşi din viaţa publică!

La fel cum, o dată Curtea Constituţională va invalida referendumul, Băsescu să ceară Guvernului să se recunoască învins, iar lui „dottore” Ponta – dezavuat de Europa – să facă acelaşi gest ca şi el: adică se demisioneze!

Concluzia mea ar fi că Băsescu oricum nu se va întoarce la Cotroceni, dar s-ar putea să-i tragă după el  pe Antonescu&Ponta.

La PNL ştim cine va zâmbi dacă Crin pică: e Tăriceanu.

Să vedem cine vor fi lupii din PSD care stau la pândă, adulmecând posibila cădere a lui Ponta.

victor-ponta-crin-antonescu sursa: jurnalul.ro

Consider că marea greşeală a guvernării USL a fost atunci când s-au atins de Legea 47/1992 privind funcţionarea Curţii Constituţionale. Ponta&Antonescu au vrut să-i ia Curţii controlul de constituţionalitate privind hotărârile plenului Camerei Deputaţilor şi Senatului. Au făcut asta înainte să-i schimbe pe Blaga şi Anastase de la şefia Parlamentului, ca nu cumva apoi Curtea Constitutionala să spună că schimbarea celor doi e neconstituţională!

În schimb, Curtea a dat ulterior aviz de constituţionalitate schimbării celor doi, dar a lovit USL-ul în moalele capului când a decis că schimbarea Legii 47/1992 e neconstituţională. Adică Curtea Constitutionala şi-a luat prerogativele înapoi şi era normal s-o facă, de vreme ce avizul CCR e obligatoriu inclusiv pentru legi şi tratate internaţionale. Darămite pentru hotărârile de plen din Parlament, altele decât actele normative. Prin acest demers, USL s-a faultat singur, dând apă la moară lui Băsescu şi liderilor europeni să acuze că regimul Ponta&Antonescu nesocoteşte statul de drept, vrând să restrângă prerogativele CCR. A fost o dovadă de imaturitate politică. Cred că a fost greşeala cea mai mare a USL, chiar dacă şi părerea mea este că deciziile Curţii au un puternic iz politic. Nici nu-i de mirare, de vreme ce componenţa Curţii a fost influenţată de preşedintele Băsescu, din 2004 încoace.

curtea-constitutionala sursa ghimpele.ro

Un exemplu de decizie a Curţii Constituţionale care pute de la distanţă e cea cu cvorumul pentru referendum. Nu înţeleg de ce Curtea crede că pentru demiterea preşedintelui e obligatoriu să avem prezenţă la vot de 50%+1, dacă atunci când ne alegem preşedintele, dar şi parlamentarii, primarii etc. nu avem niciun soi de cvorum obligatoriu! Adică dacă nu avem cvorum când ne alegem preşedintele, de ce ne trebuie un cvorum ca să îl demitem? Scrie undeva în Constituţie că există această cerinţă la referendum? Evident că nu. E doar o interpretate cu de la sine putere a Curţii, ce devine din ce în ce mai mult un arbitru-jucător politic, care a influenţat şi va influenţa şi în continuare războiul politic Băsescu – USL.

PS: faza cu Băsescu şi copilul mi-a adus aminte de o altă fază cu Băsescu şi un copil.

[youtube]mzVVSoJfPXk[/youtube]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *