În încercarea lor obsesivă de a răsturna Guvernul înainte de alegerile la termen, liderii USL au adoptat o tactică cinică. Profită acum atât de doctrinele extrem de fluide ale partidelor cât şi de coloana vertebrală şi mai firavă de care dispun „distinşii” membri ai acestor formaţiuni. De fapt, cred că cele două aspecte merg mână în mână. Deoarece, câtă vreme nu ai oameni politici verticali şi competenţi, nu poţi vorbi cu adevărat despre doctrine.
Uniunea Social-Liberală se transformă, văzând cu ochii, într-un monstru politic în care numai cui nu vrea nu i se găseşte vreun locşor. Singura calitate care se cere: să nu mai vrei cu PDL. Şi cum în sondaje PDL a ajuns să se bată pentru procente cu partidul lui DD, cuprinşi de spaimă şi simţind oportunitatea, nume de soi din PDL pleacă. Sorin Frunzăverde şi, iată, Petru Filip, sunt printre cele mai notorii.
Cei doi poate s-au scârbit pe bune de politica PDL (nici nu le-ar fi fost prea greu, la drept vorbind), dar repeziciunea cu care au trec instantaneu în tabăra duşmanului politic le pune la îndoială toată bruma de credibilitate. Înţeleg că Filip nu mai e pe-o felie cu Boc, deşi sub conducerea lui a ajuns vicepreşedinte al Senatului. Dar era musai ca Filip să plece în PSD? Oare de ce? Poate şi-o fi adus aminte de vremurile în care PSD şi PDL erau una şi se chemau FSN. Sau s-a gândit, într-un final, să accepte propunerea pe care mentorul lui Ponta, Adrian Năstase, i-ar fi făcut-o ex-primarului de Oradea în anul electoral 2004. După plecarea lui Frunzăverde în PNL am auzit un banc. Întrebare: „Cum se cheamă partidul cu cei mai mulţi pedelişti?”. Iar răspunsul era: „PNL!”.
USL se vrea acum un peşte mare, care să devină tot mai mare, inclusiv prin înghiţirea PDL. Vedem mai încolo cum facem cu digestia, par a spune Ponta şi Antonescu. Dacă va mai fi cazul. Acum, important e „să-i dăm pe ăştia jos, indiferent cum”. Observ că, sătui de Opoziţia care, vrând-nevrând, înfometează, cei din USL procedează după principiul machiavelesc al scopului care scuză mijloacele. Ce-o crede electoratul liberal şi social-democrat despre această adopţie subită a celor pe care până mai ieri îi huleau? Nu mai contează că după aceste mişcări de trupe, poate prin „bobor” or fi nişte cetăţeni care se întreabă, ca-n Caragiale, „şi eu cu cine votez?”. Fără să fie, neapărat, turmentaţi.
Important e că avem un USL tot mai portocaliu şi un PDL tot mai decolorat. Şi, cu ocazia asta, îmi aduc aminte de unele pancarte afişate de protestatarii din ianuarie. „PDL=USL. Aceeaşi mizerie.”