Cseke se vrea urmaşul lui Rimler în Oradea

Cseke Attila foto: Bihari NaploSâmbătă, la Casa de Cultură a Sindicatelor, UDMR Bihor l-a nominalizat pe senatorul Cseke Attila candidat pentru funcţia de primar al municipiului Oradea. Cseke a fost propus chiar de Biro Rozalia, actual viceprimar al Oradiei şi fost candidat la funcţia de primar, în două rânduri.

În primul său discurs din postura de candidat la Primărie, Cseke a ţinut să vorbească şi despre fondurile pe care le-a trimis în Bihor atunci când era ministru al Sănătăţii, menţionând că sănătatea nu are etnie.

Istorie maghiară

Trecând în plan local, senatorul Cseke a subliniat faptul că niciunul dintre primarii pe care Oradea i-a avut în ultimii douăzeci de ani nu a vorbit despre istoria de 1.000 de ani a oraşului. De asemenea, candidatul UDMR a spus că Oradea are nevoie de o administraţie cu faţă umană, ceea ce, crede Cseke, nu se întâmplă azi. Senatorul Cseke se vede ca o alternativă viabilă la actualul stil de management al oraşului, subliniind faptul că primarul Oradiei trebuie să fie un bun comunicator.

UDMR Bihor îl vede pe Cseke Attila ca pe urmaşul lui Rimler Karoly, primarul maghiar al Oradiei dintre anii 1901 şi 1919. În timpul mandatului lui Rimler, Oradea s-a dezvoltat substanţial, stilul arhitectonic al centrului oraşului consacrându-se în acea perioadă. Rimler Karoly este primarul care a predat cheile oraşului trupelor române conduse de generalul Traian Moşoiu, acum 93 de ani, când Oradea a trecut în administraţie românească.

Pe 10 iunie 2012, primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin.

PS: l-am întrebat azi pe Cseke dacă una dintre măsurile pe care le va lua ca primar de Oradea va fi să mute strada Rimler Karoly. Azi, strada Rimler este una mărginaşă, situată dincolo de calea ferată, între străzile Gheorghe Doja şi Adevărului.

Cseke mi-a răspuns astfel: „Nu răspund la provocări”.

Interesant, nu? Ceva îmi spune că dacă Cseke va fi primar numele lui Rimler va apărea, dacă nu pe vreun bulevard, atunci pe placheta unei viitoare statui într-un punct nodal din Oradea.

Aceasta dincolo de problema plăcuţelor bilingve pe străzile Oradiei. Iată ce se mai întâmplă prin Consiliul Local şi pe străzile Oradiei, în legătură cu plăcuţele bilingve, aici:

UDMR, pe urmele lui Tokes

Bilingvism ilegal pe strada Dunărea

Depre Rimler Karoly, aici:

Primar maghiar de Oradea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *